sub ochii tăi

oraşul nu mai ascultă nu mai pândeşte nu te mai înţelege
butoiul de tablă în care a fost smoală arde mocnit
tuşind scântei deasupra vreascurilor de castan
fumul pictează sub podul drăgăicii noi constelaţii

ştiu că nu mă pot înălţa cât tu poţi coborî

sinodul oamenilor străzii
dezbate noaptea sub arcul de beton
natura mea umană şi poetică

schisma va veni din urmă

şi unii dimineaţa cu gulere albe scrobite
vor aştepta în downtown
viaţa topită în lingouri

suntem holograme ale unor oameni mai simpli
diferenţa între ceea ce poate fi spus şi arătat
iubirile de unică folosinţă lucrează în noi
precum google la realitatea augmentată

şi vocea ta mă despresoară
şi zidul devine o amintire colorată
de care te saturi ca de un cântec genial ascultat de o mie ori

ţin braţele ridicate şi obosesc

                  - trebuie să-i credem c-au fost pe lună,

îmi spuneai, înainte cu mult să se întâmple

în grădina icoanei e frig în iunie

nu departe, la urgenţă, ţipetele se sleiesc de pereţi,

lasă urme de fum

acum o săptămână încă îţi puneai singur perfuzia

- la întoarcere e mai greu, felia de spaţiu şi timp este cât acul din venă,

dacă nu nimereşti traiectoria, arzi ca pulberea de magneziu

acum trupul tău este un pat suprapus

înainte, alături de tine, mă simţeam singur, adică întreg

acum nu mă pot aşeza pe nimic,

nici măcar pe trepte

biletele nu sunt la mine, îi aştept, până şi aşteptarea este un sacrilegiu,

şi aerul pe care-l respiră

sunt lucruri pe care nu trebuie să le spui niciodată,

spinii să vină mereu dinăuntru înţepând fruntea

să intri cu ei în sala de teatru

să râdem, să oftăm la semnul sufleurului,

dar să simt durerea în aceleaşi locuri ca tine

ţin arătătorul pe vinilul tău de colecţie,

din tavan coboară fleetwood mac

surorile lui cehov plâng pe scenă,

afară aleargă luna cu faţă de om

fulgurant

te trezeşti dimineaţa

îţi spui că lucrurile se vor limpezi

apa se încălzeşte greu

porii se deschid pielea se dilată ca să te cuprindă cumva

urmează cc revival şi  lotusul

ceaiul rămas de la tine se învârte în mijlocul platanului

şi trupul care miroase la fel peste tot

îmi spui că sunt un shiva rămas doar cu două braţe

pe celelalte le simt ca pe nişte iubiri amputate

cu ele pot muta străzile şi oamenii cât mai departe

fiecare ochi neconectat în creier la celălalt creează alt tablou al realităţii

ca şi cum prostituatele sartriene ar asculta sonata kreutzer

corpul vitros astupă uşa

trec prin el

ajungi în rem

tangajul e maxim

tu un hamac împletit din vene păr tendoane şi dragoste

cu cât ochii se zbat mai mult petele de plastic ars se unesc se frâng în feluri ciudate

vine seara catatonică

îmi pun protezele acum am patru braţe

mă trezesc altfel
 mereu altfel

şi niciodată nu reuşesc să pun la loc pânza de păianjen

djuna

la început a fost zâmbetul

ca o rună 
sau un lanţ de licurici

pâlpâind în pădure

ca atunci când vezi doar sfârşitul unui film

şi totul îţi e străin

nu înţelegi de ce actorii plâng

iar muzica este un val prea mic pentru surfing

urmează greaţa atingerii

şi cuvintele vin ca nişte termite

să te transforme-n muşuroi

rădăcinile de pe mal se întind mult în tine

absorb apa aurul şi amintirile toxice

ajung în frunze

apoi eliberate

goana după metal este în zadar

ar trebui treizeci şi trei de eucalipţi pentru un inel

aglutinare

ne împrumutăm formele

celebrăm misterul camerei galbene

drumul  ţipă

un grăunte de piatră

ricoşează în parbriz

apare un punct irizat

în care ţi-ai dori să intre noaptea

o singură literă schimbă codul genetic

am reluat scena de mii de ori

cuvintele ar fi putut reclădi

bosonii s-ar fi mişcat altfel

beţivii din cârciuma de lângă bloc

ar fi avut astăzi fracuri

iar lepidopterele dinţi sabie

stephen hawking l-ar fi întrecut pe usain bolt

şi durerea nu s-ar mai scurge

pe drum ca uleiul

dintr-un motor obosit

cuvintele rămân în tine

ca o mică fisură în geam

pe neaşteptate nervurile îl invadează

nu mai vezi decât splendoarea incertitudinii

durerea  găseşte alt drum

aglutinează

şi Komartin devine un iscusit tăietor de lemne

Leonard A comisar la divizia antinarcotice

iar SGB călugăr shaolin

neaua

îi dai telefon
vocea i s-a înăsprit
eşti ca un motociclist din drăgaică
gonind într-o sferă de oţel
în piele apar crevase
îţi dai seama că villon a murit în ea
sau a fost doar o sarcină extrauterină a timpului

zăpada e murdară nu mai sângerează înţepată de tocuri
nu ştii unde ai greşit
şi asta doare
poate e mai bine aşa
să răzuieşti ani în şir capela sixtină
ca un criminal urmele
să dispară mâinile acelea întinse
şi tot ce ai simţit
odată cu ele 

Lansarea volumului ”Pareidolia” | Video

 Lansarea a avut loc la standul editurii Humanitas, pe 24 noiembrie 2011, în cadrul Târgului internațional de carte Gaudeamus. Prezentarea volumului a fost făcută de criticul Paul Cernat.

oniromahie

vine o vreme când te gândeşti la viitor
ca şi cum ai mânca boabe de struguri pe întuneric

soarele îţi răsare dintr-o rotulă şi apune în alta
începi să semeni cu desenele copiilor pe asfalt
te aşezi pe margine / fumul de ţigară devine un laţ
de care se împiedică trecătorii

vine o vreme când nu mai încapi între noapte şi zi
umbra caută alt trup
ajunge la tine ca un melc traversând o autostradă

O întâlnire fabuloasă cu Gheorghe Astaloș

Gheorghe Astaloș

Pe 21 septembrie am fost, împreună cu membrii cenaclului ”Ante Portas”, la festivalul ”Titel Constantinescu” organizat la Râmnicu-Sărat. Au participat printre alții, Emil Lungeanu și Liviu Ioan Stoiciu cu care am avut plăcerea să stau de vorbă și să le dau câte o carte. Cel mai mult m-a emoționat scurtul răgaz în care am avut șansa să mă întrețin cu venerabilul Gheorghe Astaloș, nominalizat pentru premiul Nobel în 2011, ale cărui erudiție și umor subtil m-au cucerit definitiv. La despărțire i-am dăruit și dumnealui volumul cu care am debutat acum doi ani, ”Pareidolia”.
Îl felicit pe domnul Constantin Marafet pentru foarte buna desfășurare a evenimentului.

Urechea lui van Gogh | Roman [fragment]

Noaptea devenise o apă ce intra pe sub uşi iar mesele se legănau ca nişte gondole. Se apropia ora închiderii. Discuţia lâncezea şi Petru propuse să mergem la “Café latin”, un bar non-stop. A trebuit, conform ritualului, să insiste ca maiorul să ne însoţească. Ionel ripostă fără prea multă convingere:
- E târziu, profesore şi sunt cam obosit...
- Lasă, o să am grijă să pleci suficient de treaz dimineaţă, încât să nu-ţi asupreşti subalternii.
- Ce vorbeşti, dom’le? Sunt un tătuc pentru ei.
- Precum tătuca Stalin? chicoti Mitică, apucându-l de braţ.
După îmbâcseala din cârciumă, aerul de toamnă ne primenea hainele. Drumul era scurt: câteva străzi traversate pieziş, o duzină de reclame care năuceau un ochi prea atent şi iată-ne instalaţi într-un colţ întunecat al barului. Maiorul îmi făcu semn apoi îşi îndreptă hulpav privirea spre o cântăreaţă cu aer lasciv ce-l ademenea din televizor:
- Frumos mai cântă! E şi bună pe deasupra. Îl aprobai cu o mişcare uşoară a capului, atenţia fiindu-mi îndreptată spre conversaţia care începuse între Petru şi colegul lui de catedră:
- Crede-mă, băiatul ăsta al meu are talent, îl lauda Mitică cu ochii strălucind. A început să scrie pe la cincisprezece ani. Avea un caiet mic cu coperţi negre, pe care îl ascundea în bibliotecă.
- Şi ai atentat la intimitatea lui! îl apostrofă Petru.
- Eeee, am făcut-o cu discreţie. Ştii, de fapt, poeziile lui aduceau mai mult a proză lirică, dar ici-colo răsărea o metaforă cu prospeţimi secrete. Mitică rostea de-a valma, cu pathos, cuvinte precum “sensibilitate”, “transcendenţă”, “gingăşie” şi ar fi continuat dacă nu l-ar fi întrerupt brutal:
- De ce nu vrei să-l aduci la mine dacă şi acum, student fiind, continuă să scrie? observaţie ce îl descumpăni o secundă.
- Pentru că nu vreau să-l perverteşti! scrâşni deodată, în disonanţă cu veselia de până atunci.
Petru începu să râdă pe înfundate:
- Ahaaa, acum înţeleg ! De câte ori vin la tine, în ultimul timp tot mai rar, îl alungi pe Răducu. Întotdeauna găseşti un pretext ca să-l trimiţi la plimbare. Ţi-e teamă că fiul tău, căruia îi refuzi maturizarea, o să descopere că există oameni cel puţin la fel de inteligenţi şi cultivaţi ca tine. Ah, ce modest sunt... Ştii ce face, Luciane, acest părinte nemernic? mi se adresă pe un ton teatral, c-un zâmbet histrionic. Încearcă să-şi ferească odrasla de frumuseţea dar şi de mizeriile vieţii, de mirosurile ei fetide. Când va scoate capul în lume, o să fie atât de şocat încât se va adecva foarte greu acestui univers care musteşte de răutate, minciună, meschinărie şi nu va avea puterea să recunoască măcar o floare de mucigai...
Vocea marcată de inflexiuni retorice şi zâmbetul lui de mască antică încercau să atenueze din gravitatea acuzaţiilor, ce îl pleoştiseră rău pe Mitică:
- Eh, bătrâne, îngăimă cu ochii-n jos, e uşor să dai sfaturi când nu ai copii!
Până şi pe impasibilul Ionel, discuţia reuşise să-l sustragă apetisantei fete de la televizor. Stătea acum în poziţia gânditorului de la Hamangia, privindu-l cu un amestec de blazare şi compătimire.
- Să admitem că ai dreptate, nu ştiu ce înseamnă să creşti un copil însă sunt un bun pedagog şi psiholog, sau aşa îmi inchipui. Dar în primul rând sunt prietenul tău şi zău, mă doare paternalismul cu care-l sufoci pe Radu. Crede-mă, simt că nu procedezi bine. L-ai putea trimite la mine cu un manuscris, să vorbim despre poemele lui, să-i sugerez anumite lecturi. Te rog, la naiba! Ce te-ai crispat aşa? Ştiu că tu faci asta, pentru că ai căpătat şi o autoritate culturală asupra lui. E foarte bine, are un mentor în tine, dar lasă-l să vadă şi alte orizonturi.
- Luciane, ce crezi, mă bântuie iar grandomania? Zâmbii...
- Eu cred că merită să vă asumaţi riscul, domnul profesor, îi zisei lui Mitică. Acesta mă privi brusc cu indignare. Faţa i se congestionă şi izbucni:
- Cum îţi permiţi, tinere, să-ţi dai cu părerea? El nu are nevoie de avocaţi. Tu, care nu ai habar de metafizică! Ce faci aici, dai târcoale ideilor, le amuşinezi? După ce că te tolerăm, eşti şi obraznic?
Admonestarea dură, jignitoare, mă uimi peste măsură. Nu ştiu ce văzuse Petru în ochii mei, dar îmi atinse un picior pe sub masă. Era inutil, ce auzisem întrecea orice închipuire.
- Domnule, cum vă permiteţi dumneavoastră să-mi vorbiţi astfel?
- Măi băiete!
- Niciun “măi băiete”, vă rog să nu mă întrerupeţi! şi cu greu mă stăpânii să nu ţip şi eu.
Cei de la mesele din jur ne priveau nedumeriţi.
- În primul rând, eu nu sunt un tolerat aici şi asta poate confirma Petru, în al doilea rând mi-am permis să-mi dau cu părerea într-o problemă care nu are legătură cu metafizica, ci a felului în care vă purtaţi cu fiul dumneavoastră. Dar cine ştie, poate relaţia cu fiul este de natură metafizică şi noi nu ştim.
În clipa aceea, de fereastră se izbi un porumbel cu ciocul pictat, semănând cu o mască veneţiană.
- Uite, bătrâne, se văicări Mitică cu glas stins, cum amorsezi conspiraţii împotriva mea! Uite ce-mi fac discipolii tăi!...
- Lucian nu-mi este discipol, ci prieten. Zău, Luciane, ce te amesteci tu în treburi care nu te privesc? Uite, asta-mi place mie mult la Ionel!
La auzul numelui său, maiorul, care din cauza cantităţii apreciabile de băutură îngurgitate, căzuse în letargie, tresări şi de data aceasta îşi aşeză mâinile pe genunchi, ca un luptător de sumo, lăsând la vedere burta proeminentă.
- Îmi place că nu se amestecă în probleme, care ies din sfera competenţei lui. E mare lucru să întâlneşti astfel de oameni.
Faţa lui Ionel se lumină.
- Nici nu-mi permit la rându-mi să-i spun cum să ancheteze un hoţ sau un criminal. Carevasăzică – schimbând accentul grav – să bem pentru competenţă, domnilor! Şi, pentru că nu în ultimul rând o calitate a poliţiştilor este rapiditatea, maiorul fu primul care ridică paharul.
Deşi disputa fusese elegant tranşată în favoarea lui, Mitică, a cărui roşeaţă mai scăzuse, ca a unui vin îndoit cu apă, era tot supărat. Se ridică brusc şi plecă la toaletă. Incidentul îi tăiase cheful lui Petru:
- Băieţi, eu zic să gătăm.
În ajun avusese loc o tentativă de asasinat asupra ambasadorului Indiei la Bucureşti. Maiorul ne dădu câteva detalii, recunoscând că nici el nu ştia totuşi prea mult, ancheta fiind preluată de serviciile secrete. Minutele treceau şi Mitică nu mai apărea. Petru, îngrijorat se duse după el întorcându-se destul de repede, zâmbind:
- Ce credeţi că face la toaletă?
- Ce?
- Stă cu pantalonii în vine şi îşi numără banii cu voce tare. Izbucnirăm în râs.
- Păi cum ai putut să-l vezi?
- Ştiţi că w.c.-ul e la demisol. Am ciocănit la uşă, l-am strigat dar nu mi-a răspuns. Ştiu că este cardiac şi, îngrijorat, am ieşit afară să bat în fereastra aceea mică de la nivelul solului. Fereastra era deschisă, aşa am văzut grozăvia.
Nici nu termină bine ultimul cuvânt că Mitică apăru clătinându-se uşor.
- E totul în regulă? Noi ne-am hotărât să plecăm. Lucian, o să te rog să plăteşti tu partea mea. Nu ştiu cum, mi s-au dus aproape toţi banii şi mai sunt trei zile până la salariu.

Mitică şi Ionel, locuind în acelaşi cartier, plecară cu un taxi.
- Ferice de tine că stai ultracentral! îi zisei în drum spre apartamentul lui aflat într-un bloc construit în perioada interbelică. Paşii noştri sunau în noapte precum ai trecătorilor întârziaţi prin piaţa San Marco.
- Ştiu ce vrei să-mi spui…
- Ce să mai vorbim, un imbecil şi jumătate !
- Mai ştiu că vrei să mă cerţi!
- Să te cert? Nici gând. Am realizat că ai vrut să-i curmi umilinţa.
- Hai la mine să încheiem cu un pahar de palincă. Am găsit “Jocul” lui Huizinga. Parcă erai interesat de cartea asta, nu?
- Aş fi vrut, crede-mă, dar sunt frânt şi mâine e musai să ajung la redacţie. Întotdeauna am vrut să te întreb ceva: cât e întâmplare şi cât este destin în faptul că locuieşti pe strada Mântuleasa?
- Într-o zi vei afla, dar nu de la mine, zise atingându-mi umerii.

Aşteptând în staţia de troleibuz îmi veni în minte faţa schimonosită de furie a lui Mitică, apoi mi-l imaginai numărând bancnotele. Nu ştiu cum îmi apăru în faţă complet schimbat. Parcă era o hologramă rotindu-se lent în jurul meu. Din patetismul lui rămăsese doar melancolia iar hârtiile deveniseră firimituri. Purta un fel de parpalac precum al lui Humphrey Bogart în Casablanca şi porumbelul acela zbura în jurul lui înfometat.
Se învârtea atât de repede încât a trebuit să mă sprijin de un stâlp.

pulverizare

uneori sunt podul de unde faci bungee jumping
atingi cerul o clipă și te sperii de cercurile stând să te înghită
alteori apari ca un abur în fotografiile turiștilor japonezi

stau rezemat de un cireș
ieri am citit despre simptomele unui AVC
mâna stângă îmi amorțește
știu sigur că nu sunt la poalele muntelui Fuji
dacă am pomenit de niponi asta nu înseamnă că ei există
nu mai pot dezlipi spatele de scoarță
întorc privirea
văd rășina cum iese precum șerpii înainte de cutremur
trebuie să mă dezbrac cumva
să răzuiesc crusta vâscoasă desenând răni pe cămașă
aș putea să o iau acasă și să te aștept până se preface în chihlimbar

te-ai întoarce direct în el
tânăr în fața morții
aș mișca pleoapele precum un colibri

timpul ar fi o bandă de alergat
cu multe butoane
aș putea descompune fiecare mișcare a ta
într-o artă a firului întins
și mâinile vor asculta ce mintea deja a văzut

amnezia

valurile erau mustangi

mușcând zăbala ochilor

ai început să vorbești într-o limbă ciudată

secundele treceau scormonindu-ne trupul ca niște viermi

timpului i se făcu sete

din purgatoriul minții tale

se iese doar prin apnee

eram surferi în inima unui val

și iubirea era blândă ca un lup care doarme

efect secundar al unei false amintiri

toate cuvintele fac implozie

se adună într-un spot

lumina crește în cercuri

pleoapele se mișcă-n buiestru

curând lupul se va trezi

ai trăi doar pentru asta

în cea mai bună versiune a ta

o fărâmă de iad tot ar fi fost la îndemână

ca un marsupiu

un fruct al suferinței

nu simți ruperea

nici dacă îți lipești urechea de piept

ca pe o linie de cale ferată

în așteptarea trenului

doar fire de păianjen pleacă din omoplați

o plasă între muchia nopții și

cearceaful alb-gri

în care poți prezice trecutul

R.E.M. - Andrea Hedeș | Cronică ”Onirograme” - Luceafărul de dimineață

În ”Luceafărul de Dimineață”, numărul 6/2013, revistă a U.S.R., a apărut o recenzie, intitulată ”R.E.M.”, a volumului ”Onirograme”, semnată de Andrea Hedeș. Redau mai jos câteva pasaje:

 ”Onirograme”-le lui Laurențiu Belizan sunt rezultatul unei alchimii interioare,  ”Înghițitorul de vise”  pendulând între lumi . Lumi reale și imaginare, interioare/intime și exterioare, livrești, științifice, picturale, sculpturale, lumi de anticipație și clarvedere, sacre și profane, aceste lumi sunt lupta, zbuciumul închegării unei realități analoage visului și sunt frământarea și lupta în căutarea unei definiții, unei definiri a visului, pe parcursul imperativului hipnotizant Nihil Sine Anima, care reglementează tempo-ul volumului.

Parcurgerea volumului dă cu adevărat senzația de R.E.M. – rapid eye movement, acea fază a somnului caracterizată prin mișcarea rapidă și aleatorie a ochilor, perioadă a somnului din care provin visele cele mai  ”vii” și mai în detaliu reamintite la trezire. Exerciții de visare între viață și vis, între mundan și liric.
”On ne connaît que les choses que l”on apprivoise, (...) Pentru a infirma, într-un timp al viețuirii  ”pe repede înainte” ceea ce Antoine de Saint-Exupery afirma prin vocea unui alt visător, Micul Prinț: ”Les hommes n”ont plus le temps de rien connaître” , visele-poeme se cer îmblânzite, cunoscute. Astfel, mistuirea în tihnă a efluviilor oniro-lirice, rostuirea cu răgaz,   ar putea fi motorul metamorfozării lui Laurențiu Belizan într-un dream-whisperer al unui viitor ”uni-vers”.

Cronica o puteți citi în întregime pe blogul autoarei sau în paginile revistei Luceafărul de dimineață.

Îi mulțumesc pentru această rafinată punere în context cultural a ”Onirograme„-lor, efortul documentării, analiza atentă și plină de empatie.

Andrea Hedeș este una dintre vocile tinere, talentate ale poeziei și criticii.

Are rubrică de recenzii în Luceafărul de Dimineață, Mișcarea Literară, Mesagerul Literar și Artistic de Bistrița-Năsăud, Răsunetul Literar. Colaborări la Verso, Revista Hiperboreea, Revista Convorbiri Literare, Revista Literatorul.

A primit Premiul Revistei Luceafărul de dimineață, pe anul 2012, pentru Critică Literară.

Debutează în 2001, în cadrul cenaclului Echinox, apărând ulterior cu poeme în paginile revistei.

2008 – Premiul Ed. Limes pentru debut, în cadrul Concursului Naţional de Poezie ProVERS), înmânat în cadrul Întâlnirilor de la Nicula; în urma Concursului, Editura Limes i-a publicat volumul Cartea cu fluturi (2008)

Poeme în paginile revistei “Mesagerul literar şi artistic” - decembrie 2008, nr. 12, anul II

Participă la Atelierul de scenarii sub îndrumarea cineastului congolez Rufin Mbou Mikima, voluntar francofon şi responsabil audio-vizual la Centrul Cultural Francez din Cluj, urmat de un interviu în paginile ziarului Cluj Expres – 02.02.2009, anul III, nr. 311

Apariție în revista “Verso”, Dosarul “Poezia recentă”, coordonator Luigi Bambulea, cu o intervenţie asupra volumului “Cartea cu fluturi” a lui Alexandru Jurcan sub titlul “O singurătate la dispoziţie” – 1-31 martie 2009, anul 4, nr. 56-57

Prezență în antologia de texte pentru copii “Cartea mea fermecată”, publicată de USR Cluj cu ocazia Zilei internaţionale a copilului, Cluj-Napoca, 1 Iunie 2009

 Premiul II în cadrul Concursului Naţional “Ion Creangă” de creaţie literară-poveşti, ediţia XVII, acordat de Muzeul Literaturii Române Iaşi şi USR Iaşi - 18 aprilie 2010 urmat de publicarea poveştilor câştigătoare în volumul “Poveştile de la Bojdeucă”, volum a cărui lansare va avea loc în cadrul ediţiei viitoare (2011) a concursului.

Premiul II în cadrul Concursului Naţional de creatie literară "Primăvara albastră" - secţiunea Proză scurtă, mai 2010.

Premiul I la secțiunea proză scurtă în cadrul concursului Nora Iuga, 2010, juriul fiind alcătuit din Nora Iuga, Moni Stănilă, Miruna Vlada, Octavian Soviany, George Chiriac și Gabriela Girmacea.

pumnul încleștat al zilei

îți pui căștile

de parcă ceva ar putea înăbuși greața

toate atingerile lasă semne -

albii marțiene secate

între vertebre ca între pietre de moară

timpul se preface în pulbere

se lipește pe tălpi de retină

sărutul contaminează

ura infinitezimală în doze transparente

te-ar putea trezi

anticorpii ar împleti cruste de iubire acolo

firele căștilor s-ar muta în pământul de împrumut al orhideei

tu te-ai așeza în genunchi și mi-ai săruta vârfurile degetelor

cu acel sentiment că îți scapă ceva

substanța de contrast intrând în capilare

ești un stent în aorta fiecărei întâmplări

retragerea ar însemna o complicitate cu neantul

din pumnul încleștat al zilei

se răstoarnă lucruri

le așezi pe marte

într-un lego din care dumnezeu a înghițit ultima piesă

Poem tradus de Pere Bessó

Recent, am primit un mail din partea poetului și traducătorului spaniol Pere Bessó, care mi-a făcut surpriza și onoarea de a-mi traduce în catalană un poem la care țin foarte mult.

Iată traducerea maestrului Pere Bessó, un adevărat ambasador al culturii românești:

“Cu luna la tâmplă” [‘Amb la lluna a la templa’], de Laurențiu Belizan traduït del romanés al català per Pere Bessó

“Amb la lluna a la templa”

eixim de l’herba junts
la cistella flota
la mà suaument rígida a l’espatler de plàstic negre
em busca el pont de la palma de la mà
en un fil lligat
en les llargues nits d’hivern
comparties la foscor en triangles

el més bell és el que resta davall les parpelles
el temps flueix a l’inrevés
la còpia és fóra
la mà prem l’espiga
i les espigues esdevenen turmells
els radis mouen la terra
l’horitzó s’acosta
la lluna com una llenç de cinematògraf
remoreja entre dits

“Cu luna la tâmplă”

ieșim din iarbă împreună
căruciorul plutește
mâna ușor rigidă pe spătarul de plastic negru
îmi caută podul palmei
dintr-o ață legată
în serile lungi de iarnă
împărțeai întunericul în triunghiuri

cel mai frumos este ce rămâne sub pleoape
timpul curge invers
copia este afară
mâna strânge spicul
și spicele devin glezne
spițele urnesc pământul
orizontul se apropie
luna cât o pânză de cinematograf
foșnește între degete

Pere Bessó (Valencia, n.1951) este licențiat în filologie modernă și profesor de limba și literatură spaniolă la IB Mislata, fiind unul dintre poeții importanți ai literaturii iberice. De asemenea, traducerile sale din literatura universală au fost foarte apreciate, pentru activitatea prodigioasă pe tărâm cultural primind numeroase premii și distincții. 

Pere Bessó

A publicat în limba casteliană, "Cenáculo de Sombras" (Cenaclu de Umbre)  (1972)  şi "Imágenes" (Imagini) (1976). În catalană a publicat "Herbolari de silencis" [Herbolario de silencios] (Arbori de tăcere) ( 1978); "Mediterrània" [Mediterráneo] (Mediterania) ( Premi Pasqual Assins i Lerma, 1979); "L'Alter Ego" [El Alter Ego] (Alter ego-ul) (1980); "Una Estança a Alessandria" [Una estancia en Alessandria] (O şedere în Alexandria) (Premi Ausiàs March-Senyoriu de Beniarjó, 1982, (1983); "Prims Homenatges" [Primeros Homenajes] (Primele omagieri) (Iº Accèssit del "Vicent Andrés EstelIés", 1979. (1984);"Les llimes de la Vosgiana" [Los limones de la vosgiana] (Lămîile de vosgiana) (1987); "Pagaràs els ous de cugul" [Pagaràs los huevos de cuclillo] (Premi Ausiàs March-Aj. de Gandia, 1987.)(1988); "La Terra Promesa" [La tierra prometida] (Pământul promis) (1989); “Planetari” [Planetario] (Planetariu) (1992); “Iteràncies, interferències i grafitis [Iterancias, interferencias y grafitis] (Itinerare, interferenţe şi graffiti) (1993-1994)” (2on Premi II Certamen de Poesia “Vicent Andrés Estellés”, Burjassot 1995)(1997); “Minimals” [Mínimals] (Minimals) (Premi IX edició dels Premis de Literatura Breu, Vila de Mislata,)(1999); “Narcís de la memòria” [Narciso de la memoria]  (Narcisul Memoriei) [Premi Vicent Andrés Estellés XXIX Premis Octubre, 2000,)(2000), Premi de la Critica de l’IIFV [Institut Interuniversitari de Filologia Valenciana] (2000); “El pou de la set que no assacia” [El pozo de la sed que no sacia] (Fântâna setei care nu seacă) ( 2005); “El Quadern de Malta” [El cuaderno de Malta] (Portretul de Malta) edición bilingüe castellano-catalán (2006). “Només per a dones” [Sólo para mujeres] (Doar pentru femei) (2009) (XII Premi Josep Maria Ribelles, Vila de Puçol, 2008). A tradus în catalană, din limba casteliană, poeme de D.H. Lawrence, Rustebues G. Apollinaire, I. Bonnefoy, M. Dupastre, Michel Déguy, E. Pound, J. Donne, Ronsard, A. Lowell, G. Grass și alții. Actualmente, traduce poeţi români în catalană și spaniolă. Pentru mai multă informație, urmăriţi blog-ul pe care îl administrează: http://www.arbredeltemps.com.
 

Dintre poeții români importanți tălmăciți de Pere Bessó, îi amintesc pe Ion Pillat, Nichita Stănescu, Mircea Ivănescu dar și pe cei din noul val, precum Katya Chelaro, Ionuț Caragea, Andra Rotaru, Igor Ursenco sau Andrea Hedeș.

O parte din aceste informații le-am preluat de pe blogul poetului basarabean Andrei Langa, pe care vi-l recomand.

ranfluare

ziua aceea este ca un bandaj uitat într-un pacient

îngustezi ochii

când îți povestesc

și o fărâmă din tine

se transformă în ancoră

sfârtecându-mi pielea

lumea te privește ca pe un om normal

nimeni nu știe cum vintrele ard

murmurul cardiac

întrece agitația străzii

și uneori apari în fotografiile străinilor ca un abur

important este să treci prin grilajul minții

peronul crăpat de iarbă

se oprește în dreptul cinematografului

colonadele scorojite pline de graffiti

străpung aerul greu

te așezi lângă un vagabond

care strivește o cutie de bere -

singurul loc în care

crește bucata albă

neextirpată din tine

ești ecranul perfect

prin care orice om

poate fugi din viață

ecsivă

dimineața le rod coaja
după-amiaza regurgitez pastă de hârtie
noaptea recit toate brațele tale de zeiță indiană
aerul clocotește în jurul nostru

ne luăm copacii oriunde plecăm alungați de colții de mucava ai realității
descântul nu vine din noi
dicteul se prelinge din sferele lui platon
oricât am fugi discobolul ne va nimeri în creștet

știi că nu aiurez, nu-i așa?
prin tuburile astea interminabile care pleacă din încheieturi
nu curge plasmă
este sângele tău
adunat într-un nor

doar ție pot să-ți spun că viața este mon violon d’ingres
și ploaia întârzie mereu la întâlnire

Festivalul ”Primăvara poeților” - 12 aprilie 2013 | Biblioteca județeană Buzău

Festivalul ”Primăvara poeților” - ediția VII-a, 2013

Am fost invitat la acest eveniment, unde va fi prezentă elita culturală a Buzăului. Festivalul este organizat de Biblioteca județeană care, sub conducerea prof. Sorin Burlacu, a inițiat în ultimii ani diverse manifestări, cu un mare ecou în rândul iubitorilor de literatură. Un rol important în aceste demersuri îl are și apreciatul publicist Viorel Frâncu, desemnat anul acesta cetățean de onoare al orașului.

ubicuu

ești bine camuflat:
griul, negrul cu petele-i maronii trag fermoarul trupului.
stropii de ulei, benzină fac grimase pe asfalt,
ziua nu este decât o mască mortuară.

coperțile – cărămizi într-un lego.
construiești înlăuntru,
carnea ta, amestecată cu paie și fulgii
altor căderi,
este liantul perfect
pentru acoperiș.
tot mai adânc cresc etaje
în matrioșka lui gaudi,
până vor crede,

până vor spune,
că ai putea fi acolo,
scurmând pântecul orașului,
ascultând vaietul
uriașei orgi, prin care rătăcesc
perechile celor de sus.

sweet upgrade

îți spui că nu ai cum să treci peste asta -

noaptea este o mlaștină

în care te scufunzi cu buzele cusute

de licărul lunii

nu-ți rămâne decât să-ți pui

iubirea în lampioane

să privești cum se înalță sfielnic

întunericul pare un sac de șerpi

îl arunci pe un plaur

învingi oboseala

gândul devine reflex necondiționat

o flacără la intrarea în peștera lui Platon

toate punctele fixe se mișcă

începi să descoperi la tine simptomele bolilor pe care le studiezi

convențiile despre viață

nu pot fi traduse în limba spargă

mersul prin fața casei tale

este o peregrinare prin vena cavă

devin argonaut cu

vedere periferică

necro inc.

nu pot fi donator universal

dar aș vrea să-mi prelevați visele

când voi intra în iubire clinică

ar fi ca o folie albastră pe un ecran alb-negru

brațele voastre – ogive fluorescente

degetele smulgând

un tril fiecărei sinapse

nu poți înțelege splendoarea ierbii

dacă o privești de sus

la început se înverzesc genunchii

sângele devine sevă în perfuzie

din ea picături de plastic încins

cad în matrițe

te recompun

aceeași înălțime

părul tuns băiețește

vocea un fagure de albine sălbatice

degetele lungi de preoteasă egipteană

umbra ta unduind aerul

labiile zvâcnind

precum branhiile

și nu ai mai respira -

să-mi ajungă mie

întunericul

și ai încerca să uiți tot

ca să cred

într-un nou început

Video | Festivalul internaţional de literatură "Tudor Arghezi" - Ediţia a XXXII-a, mai 2012

Anul trecut am participat la Festivalul ”Tudor Arghezi”, unde am avut onoarea de a mă număra printre cei premiați. Am avut plăcerea să-i cunosc pe Mitzura Arghezi, Ana Blandiana, Horia Gârbea, Dan Cristea.

Ana Blandiana - Premiul Opera Omnia ”Tudor Arghezi”pentru poezie, 2011

Criticul Dan Cristea - Premiul Opera Omnia ”Tudor Arghezi”pentru critică, 2011

Premiul Opera Prima ”Tudor Arghezi”, 2012 pentru ”Pareidolia”, Humanitas

Aveți mai jos o înregistrare cu momentele importante, surprinse la decernarea premiilor care a avut loc în orașul Târgu-Cărbunești. Mă bucură că am avut inspirația să filmez deoarece este singura mărturie video a acestui important eveniment cultural național.

sambadream

porii se închid altfel cu merchandise no.5
minutul are bot de tapir
aspirând secundele dintre pantofi și roți
trupul tău e o simfonie de stringuri
același cuvânt cu milioane de adn-uri
stârvurile multicolore de pe sambadrom
dansează rumba rânjind

trebuie să ajungi acolo
să atingi climaxul macerării
ai afla că dincolo nu e nimic
abia când întorci capul
ploaia de confetti
va sigila straturile de nisipuri mișcătoare
și ramurile verzi îndoindu-se sub pasărea paradisului

mai târziu poți veni
o să-ți povestească
că ligeros
erau dulci și tari

doar un gând urât te-ar ajuta
să termini în același timp cu ea

ultimele șapte minute necesare de nonsens

când spiralele duble dansează bolero

anul acesta suntem singuri în tribune
la carnavalul din rio
aplaudăm frenetic
îmi spui atâtea nimicuri la ureche
privindu-mă-n față
îngustezi apoi cerul
spre coada ochiului
amânând nostalgia lui tarkowski
către alt februarie venețian