mă gândesc cum ar fi toate anotimpurile topite într-unul singur:
un paradis nici rece nici cald
cu meduze eşuate
cu meduze eşuate
pe malul unei ape gri nici dulci nici amare nici sărate
meduze ca nişte ceasuri mecanice translucide
în care timpul a oxidat
prima zi/ ochiul tău stâng:
eram doi albatroşi îmbrăcaţi în denim
o verigă în lanţul trofic al iubirii
aveai un fel de a ocoli realitatea care
te făcea și mai frumoasă
îmi povesteai ca să uiţi
despre toţi bărbaţii din viata ta
muzica trimitea-n piepturi gloanţe de
miere cristalizată
mergeam de mână pe străzile aglomerate
prinşi într-un Woodstock al orelor netrăite
până la capăt
frenezia se prelingea din arborii de cauciuc
în pahare de plastic
pe
roţile asfaltului încins/ în căuşul palmei cerşetorilor
a doua zi ochiul tău drept:
suntem în mijlocul urii/ o insurecţie
tăcută a iubirii
la cursul motivaţional au spus că în
fiecare dimineaţă trebuie să îţi propui ceva
gîndul se va topi în acel lucru şi
moartea se prescrie un timp
încerc
încerc
încerc
sunt vopseaua aceea neagră din spatele
geamului
mă lipesc de tine şi devii oglindă
peste aproximativ patru miliarde de ani Calea Lactee se va ciocni cu Andromeda
în principiu asta mă sperie
aş vrea să pot zâmbi si să-ţi spun că e
prea departe apocalipsa
avem timp să respirăm pe îndelete să
mergem pe jos în jurul lumii
să citim să facem dragoste o casă
să dispreţuim cu pasiune
adică toate nimicurile care alungă
plictiseala
dar parcă tot mai mult mi-e teamă de un
singur lucru:
că într-o zi nu o să te mai recunosc în
mulţime
să punem frunzele la macerat draga mea:
un strat de lumină
unul de frunze
unul de întuneric
a treia zi ne vom naşte pentru cer
şi asta nu va fi de ajuns