vineri, 22 ianuarie 2016

ayahuasca


mă gândesc cum ar fi toate anotimpurile topite într-unul singur:
un paradis nici rece nici cald
cu meduze eşuate
pe malul unei ape gri nici dulci nici amare nici sărate
meduze ca nişte ceasuri mecanice  translucide
în care timpul a oxidat

prima zi/ ochiul tău stâng:
eram doi albatroşi îmbrăcaţi în denim
o verigă în lanţul trofic al iubirii
aveai un fel de a ocoli realitatea care te făcea și mai frumoasă
îmi povesteai ca să uiţi
despre toţi bărbaţii din viata ta
muzica trimitea-n piepturi gloanţe de miere cristalizată
mergeam de mână pe străzile aglomerate
prinşi într-un Woodstock al orelor netrăite până la capăt
frenezia se prelingea din arborii de cauciuc în pahare de plastic
pe  roţile asfaltului încins/ în căuşul palmei cerşetorilor

a doua zi ochiul tău drept:
suntem în mijlocul urii/ o insurecţie tăcută a iubirii
la cursul motivaţional au spus că în fiecare dimineaţă trebuie să îţi propui ceva
gîndul se va topi în acel lucru şi moartea se prescrie un timp
încerc
încerc
încerc
sunt vopseaua aceea neagră din spatele geamului
mă lipesc de tine şi devii oglindă

peste aproximativ patru miliarde de ani Calea Lactee se va ciocni cu Andromeda
în principiu asta mă sperie
aş vrea să pot zâmbi si să-ţi spun că e prea departe apocalipsa
avem timp să respirăm pe îndelete să mergem pe jos în jurul lumii
să citim să facem dragoste o casă
să dispreţuim cu pasiune
adică toate nimicurile care alungă plictiseala
dar parcă tot mai mult mi-e teamă de un singur lucru:
că într-o zi nu o să te mai recunosc în mulţime

să punem frunzele la macerat draga mea:
un strat de lumină
unul de frunze
unul de întuneric

a treia zi ne vom naşte pentru cer
şi asta nu va fi de ajuns