îţi trebuie forţă să rămâi singur
să-ţi
îmbraci gândurile în staniol
dând
culoare vieţii
întotdeauna
ai de ales:
poţi
face lumea mai acceptabilă
sau
să te tolerezi pe tine – cel din afara ta
cu
el nu ai aproape nimic de împărţit
poate
corpul vesperal
adevărurile
fruste – cruste ale minciunii
şi
norii – pleoape zdrenţuite ale cerului
sub
care Putin învaţă cocorii să zboare
autorul
scrie de multe ori închis în oglinda vorbelor
cu
gândul la exhibările purificatoare
mi-aş
dori să fiu mai degrabă chiromantul actelor ratate
sper că
oamenii
nu sunt metastaze ale lui Dumnezeu
şi
nu mă voi topi în întunericul umbrei mele
la
capătul curcubeului există totuşi ceva