duminică, 20 ianuarie 2013

Articol | Poetul Mircea Stâncel despre ”Pareidolia”

Mircea Stâncel
Mircea Stâncel, un senior al poeziei optzeciste, așa cum îl apreciază Horia Gârbea, a publicat recent pe blogul său un articol despre ”Pareidolia”. Sunt onorat de părerea dânsului și sper ca într-o bună zi să îl pot cunoaște.





Un debut remarcabil

Laurenţiu Belizan (n.1963) a debutat editorial cu volumul de versuri Pareidolia, la Edit. Humanitas, în 2011. Nu ştim de când scrie poezie, dar asta nici nu mai contează, dacă avem în faţă peste o sută optzeci de pagini de carte elaborate cu atenţie maximă şi har, printr-o metodă alchimică, spune el. De unde se poate vedea, probabil, că rigoarea poetului pentru versul „aproape complet” este mare. Plaja sa lirică este destul de lată şi lasă loc liber autenticităţii să se pună bine în evidenţă şi să limiteze cât mai mult intenţiile simulaţiei de a se strecura în corpul puternic, de altfel, al poemului său. Ceea ce ni se pare cu totul şi cu totul admirabil la acest poet este ceva ce ţine de echilibrul imaginarului, în sensul reevaluării spaţiului înrădăcinat, cu toată recuzita sa, în acelaşi timp cu cel modern, fără ca poetul să aibă teama unui imaginar comod şi gratuit. Această prezenţă atentă a lui Laurenţiu Belizan o regăsim în aproape fiecare poem. Iată unul la întâmplare: (pentru tine aş tăia o felie de cer) poemele sunt frunze/ iar noi o specie atipică de viermi de mătase// când îmi apeşi pleoapele/ stelele verzi şi cele violet devin minuscule roţi/ ale unui mecanism din desenele lui da vinci/ uneori mâinile tale se retrag sfioase dinaintea oricărei atingeri/ transformându-se într-un telescop/ prin el privesc cerul strivindu-mi propriile patimi/ iar din ochi îmi cresc aripi la care/ bătrânul leo visează şi acum adormit în marmură/ alteori se transformă în faguri fusiformi ce picură sigilând dorinţele/ înainte exteriorul mi se părea o sursă de inspiraţie/ dar acum tu ai devenit acel fascicul de lumină proiectat în întuneric/ mi-e de ajuns să mă gândesc la tine/ poţi fi orice/ o împletitură complicată de sârme/ ram de trandafiri înfloriţi din fier forjat/ poţi fi o imagine 3D/ mă fascinează ce e dincolo de ele/ când limba ta atinge limba mea se produce un scurtcircuit/ şi aş vrea să prindem secolul în care/ creierul meu să fie conectat la creierul tău prin relee cibernetice/ se spune că muritorilor nu le e dat să vadă cum coboară din piatră zeii/ în plex ai o spirală de culori acum/ odată cu anii ne-au acoperit trupul aş vrea să te cunosc în pielea cu care ai venit pe lume/ peste ea toţi au încercat să mai aşeze una// şi totuşi ar fi zile când/ ai întâmpina răsăritul îmbrăcată în alb/ ieşind în faţa casei cu braţele deschise!/ nu ai simţit nevoia niciodată să aşezi pe un pervaz o cană cu vin şi un colac proaspăt/ pentru ca soarele trecând prin dreptul ferestrei tale să guste din ele?// am avut o senzaţie ciudată când te mângâiam în zori/ din tine venea un foşnet de iarbă”.
”Pareidolia” pe rafturile standului Humanitas la Gaudeamus 2011