ţin braţele ridicate şi obosesc

                  - trebuie să-i credem c-au fost pe lună,

îmi spuneai, înainte cu mult să se întâmple

în grădina icoanei e frig în iunie

nu departe, la urgenţă, ţipetele se sleiesc de pereţi,

lasă urme de fum

acum o săptămână încă îţi puneai singur perfuzia

- la întoarcere e mai greu, felia de spaţiu şi timp este cât acul din venă,

dacă nu nimereşti traiectoria, arzi ca pulberea de magneziu

acum trupul tău este un pat suprapus

înainte, alături de tine, mă simţeam singur, adică întreg

acum nu mă pot aşeza pe nimic,

nici măcar pe trepte

biletele nu sunt la mine, îi aştept, până şi aşteptarea este un sacrilegiu,

şi aerul pe care-l respiră

sunt lucruri pe care nu trebuie să le spui niciodată,

spinii să vină mereu dinăuntru înţepând fruntea

să intri cu ei în sala de teatru

să râdem, să oftăm la semnul sufleurului,

dar să simt durerea în aceleaşi locuri ca tine

ţin arătătorul pe vinilul tău de colecţie,

din tavan coboară fleetwood mac

surorile lui cehov plâng pe scenă,

afară aleargă luna cu faţă de om