punere în abis

avea branhii în locul ochilor

jur-împrejurul  curgea în ele

lua durerea şi o folosea

mărturisesc  asta cu un soi de infirmitate

trebuia doar să pună catargul şi camera începea să plutească

deasupra Amazonului

indigenii defrişau o palmă din selvă

pământul rodea doar trei ani

apoi plecau  şi cântecele  se auzeau până la noi

îmi spunea că uite de aia e nevoie de mai multe iubiri

nu-i păsa că animalele s-au zbătut înainte de a fi mâncate

şi cel mai frumos  vers este „să fie lumină”

energia statică a rochiei putea iniţia combustia spontană

a celui care îi zărea bruioanele frunţii

 Proust a scris despre Odette atâtea pagini

dar tot  nu-mi dau seama cum arăta

un străin care a văzut-o  i-ar face un portret robot impecabil

şi  totul face implozie

toate bucăţile acelea mici în care organizăm trecutul ca să-l putem depăşi

se depun în oase pe artere devin  inele saturniene ale inimii

ca într-un ritual de iniţiere

pe aici nu se întâmplă nimic

duminica vânzătorul de la Bingo
nu vine lângă coloane
nu este nimeni să oprească liniştea
doar profesorul ros de cancer
coborât din blocul bălţat cu polistiren ca din cer
îţi povesteşte zâmbind că aproape a scăpat
răul este un bine iconoclast
şi banii curg fără zgomot pe stradă precum sângele în abatoare

accelerezi
parbrizul înaintează lent ţi se lipeşte pe faţă ca o mască
duminica la prânz
nu este nimeni să-ţi spele maşina de praf şi cheaguri

la periferie păsările cuibăresc toracele vitelor
privind cu teamă din spatele vertebrelor de şofran
în Antarctica s-a mai desprins un gheţar cât un cartier
aici ghioceii şi liliacul şi-au întins dezgolite gâturile emo în gerar

oraşul e cufundat în ceaţa ca de ambră
un geamăt surd creşte în cupola de aer lăptos
ca şi cum fiecare stradă ar avea glas
stropi stacojii preling geamul unui lupanar

aş putea să-ţi povestesc multe
dar până ajung la tine cuvintele
noi suntem deja altfel
şi iubirea poate înţepeni ca un camion sub o pasarelă

uneori mă întorc în lume

dacă fericirea este o boală

eu sunt sănătos tun / stau pe afet

şi mă uit la bulele de săpun în care locuiesc unii

ca în buncăre cu vizetă

cerul - un fagure de metal

cu oameni contorsionaţi de sindromul perfecţiunii

în Uxbridge

e un petic de soare / ziua se surpă uşor scâncind

smogul înaintează lent spre miezul fierbinte

toate lucrurile au fost spuse

eşti punctul fix cu care aş putea mişca tot

NSA-ul şi FSB-ul fac demult experimente

telepatia există - şi creiere integrate în marele stup de aici / de jos

acum / aici ei ştiu şi anticipează

stelele nu sunt decât fisuri în sistem

rotesc tunul

amintirile rămân înainte

sunt un fel de cătare

un azimut

prin care aşteptarea devine sâmbure

în Uxbridge prin parc o umbră vorbeşte

cu pathos despre vocaţia filosofică a femeilor îndrăgostite