ţin braţele ridicate şi obosesc

                  - trebuie să-i credem c-au fost pe lună,

îmi spuneai, înainte cu mult să se întâmple

în grădina icoanei e frig în iunie

nu departe, la urgenţă, ţipetele se sleiesc de pereţi,

lasă urme de fum

acum o săptămână încă îţi puneai singur perfuzia

- la întoarcere e mai greu, felia de spaţiu şi timp este cât acul din venă,

dacă nu nimereşti traiectoria, arzi ca pulberea de magneziu

acum trupul tău este un pat suprapus

înainte, alături de tine, mă simţeam singur, adică întreg

acum nu mă pot aşeza pe nimic,

nici măcar pe trepte

biletele nu sunt la mine, îi aştept, până şi aşteptarea este un sacrilegiu,

şi aerul pe care-l respiră

sunt lucruri pe care nu trebuie să le spui niciodată,

spinii să vină mereu dinăuntru înţepând fruntea

să intri cu ei în sala de teatru

să râdem, să oftăm la semnul sufleurului,

dar să simt durerea în aceleaşi locuri ca tine

ţin arătătorul pe vinilul tău de colecţie,

din tavan coboară fleetwood mac

surorile lui cehov plâng pe scenă,

afară aleargă luna cu faţă de om

fulgurant

te trezeşti dimineaţa

îţi spui că lucrurile se vor limpezi

apa se încălzeşte greu

porii se deschid pielea se dilată ca să te cuprindă cumva

urmează cc revival şi  lotusul

ceaiul rămas de la tine se învârte în mijlocul platanului

şi trupul care miroase la fel peste tot

îmi spui că sunt un shiva rămas doar cu două braţe

pe celelalte le simt ca pe nişte iubiri amputate

cu ele pot muta străzile şi oamenii cât mai departe

fiecare ochi neconectat în creier la celălalt creează alt tablou al realităţii

ca şi cum prostituatele sartriene ar asculta sonata kreutzer

corpul vitros astupă uşa

trec prin el

ajungi în rem

tangajul e maxim

tu un hamac împletit din vene păr tendoane şi dragoste

cu cât ochii se zbat mai mult petele de plastic ars se unesc se frâng în feluri ciudate

vine seara catatonică

îmi pun protezele acum am patru braţe

mă trezesc altfel
 mereu altfel

şi niciodată nu reuşesc să pun la loc pânza de păianjen

djuna

la început a fost zâmbetul

ca o rună 
sau un lanţ de licurici

pâlpâind în pădure

ca atunci când vezi doar sfârşitul unui film

şi totul îţi e străin

nu înţelegi de ce actorii plâng

iar muzica este un val prea mic pentru surfing

urmează greaţa atingerii

şi cuvintele vin ca nişte termite

să te transforme-n muşuroi

rădăcinile de pe mal se întind mult în tine

absorb apa aurul şi amintirile toxice

ajung în frunze

apoi eliberate

goana după metal este în zadar

ar trebui treizeci şi trei de eucalipţi pentru un inel