revăd filmul întâmplărilor
întotdeauna apare o nuanță-n plus:
piatra cu nervuri verzi este în altă poziție
salamandra ba înghite soarele după-amiezii ba îl regurgitează
actorii sunt aceiași dar nouă nu ne pasă
și uite îmi spui/ tu
ești Piatra
eu doar colțul ei răsturnat peste lume
și fără să vreau în Iris îmi crește-o inimă nouă
un soare ghemuit și ghebos din care ies viermi de lumină
împreună ținem pe brațe orașul
sărutul nostru despică noaptea
Marele Regizor se agită deasupra sufletelor goale
iar figuranții aruncă poeme-n focuri bengale
noi/ două ape/ actori principali pe câmpul de luptă
de unde nimeni nu pleacă/ de unde nimeni nu cade cu gâtul
tăiat
noi/ două ape / una sărată ca o salină plângând / cealaltă
dulce ca mierea
ne întâlnim acolo unde
nu e durere nici suspin
într-o lume de hârtie din care răzbate când și când un
dangăt de iubire
...aşa despărţire neîntâmplată, eu n-am mai pomenit!
RăspundețiȘtergerecăci durerea şi suspinul sunt de fapt împreunate - chinul pe care-l tot numim viaţă... viaţa superba paiaţă...