duminică, 25 ianuarie 2015

mai uşor de suportat



se făcea că luna îşi croia lumina prin apă
nu exista un cuvânt pentru timp
era doar un sentiment al curgerii line şi negre
mersul pe crusta lavei fierbinţi
până te desprindeai de trup

cuvintele dormeau printre bozoni şi fermioni la marginea lumii
nu avea nevoie de ele
pentru că mintea lui cuprindea totul
şi nu trebuia să descrie cuiva ceva-orice
nici măcar dureroasa incertitudine strecurată în genomul nostru de azi
şi de mâine până în vecii-vecilor

mă trezesc lac de sudoare
trebuie să aduc visul aici
între bibliotecă televizor router şi pc
imaginile estompate vânturate între pereţii albi
lucrurile să devină  mai plauzibile tangibile
     ─  cum rămâne cu Shakespeare chiar nu are importanţă cum se numeşte trandafirul?  tu ai fi putut purta  orice nume? nu cred asta
     ─  nu crezi decât în bătăile inimii tale / îmi spui privind tavanul  ca o capelă sixtină / ţi-am ascultat-o  multe nopţi  / e o aritmie identică  poemelor tale
     ─  asta înseamnă că nu mai trebuie să merg la cardiolog  / doar să scriu în altă tonalitate şi inima se vindecă  /  dar nu-mi  doresc  asta / lipsa desăvârşirii are farmecul  ei /  haide mai bine să ne uităm  pe fereastră /  inima mea trebuie să bată neregulat  /  strada este dreaptă  blocurile perpendiculare / oamenii au uitat să se plimbe / parcă mărşăluiesc  / ceva trebuie să rupă atmosfera asta orwelliană  / o visare cu ochii deschişi  chiar mai puţin  / gânduri  lăsate în voia vântului
      ─  saudade!

se făcea că oraşul intrase într-o gelatină strălucitoare
 muzica lui Zappa se auzea de peste tot
clădirile erau boxe trepidând
vecinul meu cu blugii tăiaţi şi piercing îmi spusese că o fantomă ieşise din cimitir
şi îi acordase lui Frank chitara
trebuia să ies să lucrez la arhitectura inimii
răul este atât de rafinat
cuvintele descriu lumea din ce în ce mai bine
într-o zi se vor surpa
tu vei rămâne femeia mea de bronz în culori pastelate
ca să arăţi adevărata lucrare a iubirii