dacă sufletul tău ar avea formă

prima statuetă a fost pumnul meu stâng
apoi am făurit capul zdrobit de timp al unei afrodite
iar în spate lipiţi parcă ascultând
freamătul ochilor lipsă o pereche de sâni

nu ştiu dacă mi se întâmplase
dar misterul lor părea cumva dezlegat
cred că vara era de vină
atunci veneau artiştii bărboşi în tabăra de la măgura
însoţiţi de câteva sculptoriţe cu părul împletit
ca să-i îmblânzească
descălecau din altă lume vorbind despre aripi gâze
lună şi soare
apoi luau în mâini ciocane şi dălţi

ţăranii aduceau în căruţe blocuri albe de piatră
şi ziceau
uite
am cojit bolovanii ăştia şi acum arată ca un ou

iartă-mă dacă tremur uneori
e greu să fii model
nu ştiu de ce ai ales să-mi pictezi spatele
e drept că-mi place pasărea aceea roşiatică de pe coloană
un preşedinte avea un semn ciudat pe frunte
parcă erau insulele aleutine sau kurile
nu ţi-e teamă de oamenii însemnaţi?

este adevărat că nu mă plictisesc
acum o să încerc să modelez o femeie până la capăt
deşi mi-ar plăcea mai mult să te îmbrac în lut

memento

te aşteptam pe bordura peronului

primăvara îmi scotea

îndoielile din inimă

precum un martir

aşchiile

din laba unui leu rănit


aproape că murisem

când între şine

printre pietrele

negre si unsuroase

am văzut floarea

care se opintea

în muchiile lor

să respire

mareea de nisip

braţele noastre ar putea fi ramele unei picturi
de care nu se agaţă niciodată păianjenul
unde ziua si noaptea se rostogolesc în căutarea culorilor
într-o coregrafie a cerurilor lipite cu puţin supergluu
un spectacol de contorsiuni chinezeşti
filigranate cu ou de pasăre şi de broască-ţestoasă

mâna mea ar sta deasupra mereu încercând să domolească furtuna
tu ai ţine în palma stângă lacul îngheţat
pe care aleargă doi copii cu nasul înroşit
am fi un amestec de spaţii antice cuantice şi vene
tabloul vivant revărsându-se peste noi uneori
vena mea cavă explorând vena ta cavă într-un Nil virtual
probabilitatea ca noi să ne întâlnim în noi e foarte mare
te întreb
ce-ai spune de-un iglu pentru copiii noştri cu nasul îngheţat?
de noi doi / arlequini polari pierduţi în spaţiul incolor?

ar fi zile când pânza nu ar mai suporta durerea
s-ar zbate între noi ca între două catarge
totul se amestecă şi gri-ul ar începe să ne împietrească trupul

sunt nopţi când mă agăţ de părul tău ca de o frânghie
tu eşti salvarea mea din larguri
şi înot din mine / evadez ca să încap în tine
iar punţile urlă te iubesc
un te iubesc plin de coşuri cu peşti şi alge

între cele patru braţe ale noastre se deschide o poartă acum
o poartă înaltă
în pragul ei întunericul cerşeşte o candelă