sâmbătă, 17 septembrie 2016

Bonnie & the slide



revăd filmul întâmplărilor
întotdeauna apare o nuanță-n plus:
piatra cu nervuri verzi este în altă poziție
salamandra ba înghite soarele după-amiezii ba îl regurgitează
actorii sunt aceiași dar nouă nu ne pasă

și uite îmi spui/  tu ești Piatra
eu doar colțul ei răsturnat peste lume
și fără să vreau în Iris îmi crește-o inimă nouă
un soare ghemuit și ghebos din care ies viermi de lumină

împreună ținem pe brațe orașul
sărutul nostru despică noaptea
Marele Regizor se agită deasupra sufletelor goale
iar figuranții aruncă poeme-n focuri bengale

noi/ două ape/ actori principali pe câmpul de luptă
de unde nimeni nu pleacă/ de unde nimeni nu cade cu gâtul tăiat

noi/ două ape / una sărată ca o salină plângând / cealaltă dulce ca mierea
ne întâlnim acolo unde nu e durere nici suspin
într-o lume de hârtie din care răzbate când și când un dangăt de iubire

miercuri, 15 iunie 2016

15 iunie


Mihai
astăzi am băut o bere pe o terasă de lângă bloc
aveam căști minuscule la urechi și nimeni nu credea că vorbesc singur
într-o zi trotuarul va fi un display și nimeni nu se va mai mira că acel copil din tine și din mine
numără frunze căzute în miezul arșitei
singura masă liberă era lângă un bancomat
și mă gândeam ce ciudat că au fixat ziua de salariu tocmai în sămânța lunii
și coada se lungea și bancnotele sâsâiau în fantă ca un șarpe
altă ciudățenie ar fi toți teii ăștia muți
care vaporizează aghiasmă în vârtejul de smog al orașului
nu știu dacă s-au gândit la tine când i-au plantat
chiar nu vor ști ce să facă peste alți 39 de ani
un zid de flori va separa mașinile de oameni
și oamenii vor plânge lovindu-l cu capete țuguiate
îndesând în crăpături și scorburi holograme cu iubitele de o zi

Mihai
te înțeleg ai mult de scris
și oricum ai fi întârziat nepermis de mult
cu toate că ai hainele înșirate pe o sârmă de tungsten

Mihai
ascultam The Wall și-mi părea bine că niciodată nu vrei să ne întâlnim pe 15
e ziua aia când le-ai dat cu flit
nu
nu a fost renunțare nu a fost complot
te-ai otrăvit doar cu frumusețea îndoielnică a lumii
în timp ce-i aveai încă deschiși te-au căutat în buzunare
și au găsit hârtii mototolite și frunze
tu râdeai și râsul tău era un curcubeu
și râsul tău era o ploaie de gheață
și o palmă și o gură și o pereche de ochi
niște ochi întorși
ca pielea ei printre frunze




vineri, 22 ianuarie 2016

ayahuasca


mă gândesc cum ar fi toate anotimpurile topite într-unul singur:
un paradis nici rece nici cald
cu meduze eşuate
pe malul unei ape gri nici dulci nici amare nici sărate
meduze ca nişte ceasuri mecanice  translucide
în care timpul a oxidat

prima zi/ ochiul tău stâng:
eram doi albatroşi îmbrăcaţi în denim
o verigă în lanţul trofic al iubirii
aveai un fel de a ocoli realitatea care te făcea și mai frumoasă
îmi povesteai ca să uiţi
despre toţi bărbaţii din viata ta
muzica trimitea-n piepturi gloanţe de miere cristalizată
mergeam de mână pe străzile aglomerate
prinşi într-un Woodstock al orelor netrăite până la capăt
frenezia se prelingea din arborii de cauciuc în pahare de plastic
pe  roţile asfaltului încins/ în căuşul palmei cerşetorilor

a doua zi ochiul tău drept:
suntem în mijlocul urii/ o insurecţie tăcută a iubirii
la cursul motivaţional au spus că în fiecare dimineaţă trebuie să îţi propui ceva
gîndul se va topi în acel lucru şi moartea se prescrie un timp
încerc
încerc
încerc
sunt vopseaua aceea neagră din spatele geamului
mă lipesc de tine şi devii oglindă

peste aproximativ patru miliarde de ani Calea Lactee se va ciocni cu Andromeda
în principiu asta mă sperie
aş vrea să pot zâmbi si să-ţi spun că e prea departe apocalipsa
avem timp să respirăm pe îndelete să mergem pe jos în jurul lumii
să citim să facem dragoste o casă
să dispreţuim cu pasiune
adică toate nimicurile care alungă plictiseala
dar parcă tot mai mult mi-e teamă de un singur lucru:
că într-o zi nu o să te mai recunosc în mulţime

să punem frunzele la macerat draga mea:
un strat de lumină
unul de frunze
unul de întuneric

a treia zi ne vom naşte pentru cer
şi asta nu va fi de ajuns


miercuri, 7 octombrie 2015

ab initio


să te poţi opri din drum
să descoperi
superbele nimicuri ale zilei:
fulgul de pasăre
rătăcit în oraşul ăsta blestemat
mişcându-se pe parbriz
măsurând parcă timpul din alte lumi
cu peţiolul de os transparent

blocat în trafic cu tâmplele zvâcnind ca nişte branhii
îţi vine să te urci pe maşină ca Michael Douglas în filmul acela dement
dar nu –
dansul limbului alb-cenuşiu deasupra geamului casant
te ţine treaz

în dreptul second-handului
o fetiţă îmbrăcată-n purpură urcă ţopăind a durerii dulce rampă
un bătrân o imită zâmbind
toţi şoferii aplaudă
şi palmele lor se colorează ca după decojitul nucilor verzi
şi roţile –
cu rădăcinile lor negre

oare mai dormi?
îţi tresare măcar un deget de galben?

nimeni nu se mai poate mişca
oraşul pluteşte ca o banchiză
cobor liniştit
vibraţia claxoanelor ţâşneşte prelung ca un gheizer
prind fulgul îl înfig în asfalt
vântul leagănă marginile zdrenţuite ale unui afiş: vine Circul Gärtner!
tu încă dormi
şi asta e bine!...

©



duminică, 10 mai 2015

selfie cu Dumnezeu


orice altceva e mai bun decât mi se întâmplă
ar trebui definit cuvântul „bun” nu-i aşa?
aproximările pot fi un exerciţiu al învierii
ai crede că vreau să rămân aici
personaj în istoria asta a gesturilor mărunte
să trec prin mine fiecare linie a trupului tău

în lumea aceea zeppelinul era singurul lucru adevărat
se plimba prin cerul palmelor tale
dragostea urcase multe octave
literele scrise cu markerul
creşteau mereu
jos lumea se zvârcolea într-un aer gotic
pe terasa unei cafenele Tristan tăia ziarul cu mondenităţi
sângele cuvintelor amputate se coagula rapid
prietenii râdeau îndesând mâna-n punga de supermarket
le mâncau pofticioşi ca pe nişte madlene
şi zeppelinul se prăbuşea într-o reluare lentă
căderea asta trebuia să ţină nimicul şi lipsa de sens în frâu
ştiu ştiu
ar trebui să tac
pentru că şi diavolul citează uneori din scriptură
o să merg cât mai departe
deşi cândva şarpele a avut picioare
şi mincinoşii sunt mai inteligenţi
mai creativi

 o să merg pe drumul ăsta
 lucrurile sunt orbitor de simple
cu iubirea ta ca o ameninţare
ca o promisiune