ubicuu

ești bine camuflat:
griul, negrul cu petele-i maronii trag fermoarul trupului.
stropii de ulei, benzină fac grimase pe asfalt,
ziua nu este decât o mască mortuară.

coperțile – cărămizi într-un lego.
construiești înlăuntru,
carnea ta, amestecată cu paie și fulgii
altor căderi,
este liantul perfect
pentru acoperiș.
tot mai adânc cresc etaje
în matrioșka lui gaudi,
până vor crede,

până vor spune,
că ai putea fi acolo,
scurmând pântecul orașului,
ascultând vaietul
uriașei orgi, prin care rătăcesc
perechile celor de sus.