trans

tu ochiul stâng eu cel drept

privim lumea în patru dimensiuni

o să-mi spui că dragostea dă adâncime

sunt pure speculaţii

eu nu cred decât în miile de fibre care ne leagă

semănând cu tentaculele unei meduze

care-i prada unde-i vânătorul?

clivaj

îmi spuneai că mă invidiezi pentru viaţa asta tumultoasă
şirul nesfârşit de secunde
care mă însoţesc ca o aură
cu asta ai ieşit deja din sfera ignoranţei biblice
şi toate străzile ce duc spre tine sunt şerpi care năpârlesc

punctul acela creşte întruna
a înghiţit orizontul
vrei nu vrei locuim în acelaşi lichid amniotic al lumii
am uitat demult cum se rezolvă integralele de volum
şi telefonul tău inteligent
totuşi funcţionează
nu poţi scăpa de lucrurile complicate
şi nici de inflaţia de vise care atrofiază poemele

sunt aici la o secundă de lumină
băieţii de cartier nu ştiu dacă mână mea stângă pe volan
este un semn al complicităţii
sau doar o clovnerie

în cârciuma din colţ
au angajat un pitic cu proporţii vitruviene
are joben şi când intri îţi întinde mâna
aş vrea să fii aici
eu cu faţa spre uşă
supraveghind neantul urban
tu privind iepurele de fum al jobenului
în stânga e o masă de biliard
tacurile ar fi toate în rastel
dar bilele s-ar mişca pe tăpşan
privindu-ne zâmbind doar

intro

aş vrea să pot spune că nimic din ce este frumos nu-mi este străin
că odată am mângâiat o pisică şi am ştiut ce este pisicismul
am aruncat o piatră în apă iar cercurile se strângeau în jurul ei
aducând-o la mal spre liniştea înţelepţilor

ar trebui să mint şi minciuna să fie elaborată
ca un experiment Philadelphia
singurul lucru adevărat rămânând imaginea copilului din mine
ce alerga printre oglinzile deformate iarna din Crâng

eva(a)dam cu pisica-de-mare

33 seamănă cu două trupuri care fac sex apoi dorm

o să-mi spui că e prea puţin

mintea şi corpul se constrâng reciproc

nu contează că eşti pe alt meridian şi dorul nu te poate ajunge

chiar dacă tehnologia îl prinde uneori din urmă pe dumnezeu

un lucru ştiu sigur

orice fac orice gândesc te influenţează

liberul arbitru făureşte versurile

într-o şerpuireaxismundi la care vor lucra pentru decriptare

mâinile îmi tresar uneori

încerc să găsesc ectoplasma repudiată în subconştient

să-ţi reconstitui faţa din arhitectura  arcadelor descărnate pomeţilor ivorii  

apoi harta neuronală ca a unui tablou de pollock

absenţa ta creşte 1 2 4 8 16 32 64

embrionul pulsează

există un număr imposibil de reprodus aici acum

când  doar acea tăcere prinde viaţă

cordonul ei ombilical este o coadă-spin a pisicii de mare

vine spre mine mă recunoaşte

înotăm

îi mângâi pielea fină

şi iubirea devine strategie de supravieţuire

karaoke

pot să presupun că stâlpii de pe dig sunt ace înfipte într-o epidermă de elefant

nu pot să-mi închipui că ar putea vindeca cotul râului

nici că podul este un deget al oraşului pe care apa să-l muşte

când are o criză de epilepsie

un lucru este sigur

realitatea respiră altfel în tentaculele ficţiunii

ventuzele ei intră adânc scormonesc umorile

şi îmi amintesc brusc

dulapul aşezat pe uşa lipsă dintre camere

spatele lui dezmembrat prin care intram şi ieşeam

dintr-o lume în alta

apoi busculada de pe scări şi vioara unui lăutar gata să se facă arşice

ceata lui Kusturiţa prin oraş ca o coadă ruptă de salamandră

nu vreau să mă creadă cineva

aşa ar fi cel mai bine

aşa arbustul meu de goji ar putea creşte liniştit

şi nimeni nu va şti că am desenat odată un pom cu tot cu rădăcini

a urmat goana spre râu cu maşina de gunoi

în spate pianul legat fedeleş zornăia

din el sărind prin hârtoape sunete ca monedele aruncate peste umăr morţilor

pe dig a fost mai greu

frânghiile scrâşneau lăsând ghemotoace în betonul zgrunţuros

când l-am scăpat pe marginea râului în el a vibrat scurt vocea lui Armstrong

şi cerul părea un club de karaoke

de undeva din pereţii de piatră prinşi în plasă au început să iasă rădăcini

apendice articulate sensibile

apropiindu-se de noi

căutându-şi

fructele

invincibila

dacă la început a fost cuvântul

poezia ar fi trebuit până acum să intre în toate cotloanele

ca o pastă multicoloră în matriţa unui membru amputat

mască mortuar-vivantă a lumii

o lume androgină în care vulcanul krakatoa ar disemina turbioane de versuri radioactive

minţi lichide revărsate  într-un singur creier cu neuroni vârstaţi de litere

capabil să capteze lumina

dar cuvintele fug spre roşu

între ele rămâne inefabilul şi deznădejdea de a trăi

pur şi simplu