difracţia paşilor tăi pe trepte
unda sonoră cobră decapitatăse amplifică
devine ropot de ploaie
în timpanul camerei
niciodată nu voi mai putea deschide fereastra
fără să mă gândesc cum am oprit atunci timpul între etaje
cum se zvârcolea moartea în tavan
ca într-un ménage-a-trois
sânii tăi erau când două marionete french cancan
care îi tăiaseră mâinile lui geppetto
când stalactite străpungându-mi tencuiala trupului
era o voluptate a smulgerii
un drenaj continuu al umorilor
eram două instrumente muzicale
imitând vibraţia sâmburelui scăpat demult în betonul crud al podelei
inimile noastre aveau mai multe încăperi decât blocul
ne rostogoleam prin ele
fericiţi că nu mai suntem coduri de bare
de aici vom ieşi doar unul prin altul
Postări
