luni, 11 iulie 2011

Concursul de Debut Literar UniCredit a anunţat câştigătorii

 celei de-a patra ediţii, pentru toate cele trei categorii de concurs: poezie, proză scurtă şi roman, în cadrul unei festivităţi de premiere care a avut loc la Pavilion UniCredit, pe 30 iunie 2011, începând cu ora 18:00.

În acest an, numărul celor înscrişi a fost cu 30% mai mare decât anul trecut, însumând 186 de creaţii literare, dintre care 18 au fost nominalizate la marile premii.

Astfel, secţiunea de poezie a avut două nominalizări, iar câştigătorul este Laurenţiu BELIZAN, din Buzău, pentru volumul de poezii "Pareidolia".

Paul Cernat, membru în juriul Concursului de Debut Literar UniCredit, a motivat alegerea câştigătorului: "Pareidolia" este volumul unui poet talentat, cu bune lecturi, înclinat spre voluptăţi manieriste, agrementate cu referinţe culturale exotice - îndeosebi extrem-orientale - ce vădesc o sensibilitate evazionistă şi estetizantă. Având adesea un suport biografic, cotidian, discursul său liric se răsfaţă în metafore decorative, elaborate, senzuale. Există şi un anumit sentimentalism juvenil care, ţinut în frâu, contribuie la feeling-ul poemelor, dar care riscă uneori să scape de sub control. Un mai bun dozaj al prea-plinului interior şi al referinţelor mitologice, ca şi o exigenţă sporită a selecţiei textelor ar pune mai bine în valoare scenariile calofile ale tânărului autor, care, pe lângă imaginaţia lirică, vădeşte usurinţa de a rula registre poematice diverse, pendulând de regulă între nostalgia unei copilării "naturiste" şi reveria urbană."

Discuţii informale după festivitate. Scriitorul şi jurnalistul Radu Paraschivescu, Liviu Papadima, prof. univ. dr. decan al Facultăţii de litere de la Universitatea din Bucureşti, stau de vorbă cu premiaţii. Criticul şi lectorul univ. dr. Paul Cernat, cu care am discutat pe marginea volumului meu, este un interlocutor extrem de agreabil.


La secţiunea de proză scurtă, competiţia a fost acerbă, cu 11 lucrări nominalizate. Petru ALBU, din localitatea Simeria, judeţul Hunedoara, a câştigat, cu volumul "Trestii".

Radu Paraschivescu, membru al juriului, explică de ce opera lui Petru Albu a fost desemnată câştigătoare: "Volumul Trestii pare scris de un prozator versat, care a ucenicit de mult şi cu folos. Naraţiunile au nerv, imaginile clătesc ochiul minţii, clişeele au fugit în păduri. Eliptice sau nu, propoziţiile denotă o artă a gradării proprie talentelor autentice. Comparaţiile nu virează în registrul excesiv atât de des întâlnit la debutanţi. Când le citeşti, te miri şi te bucuri deopotrivă ("Câmpia era tremurătoare ca o jelanie portugheză"). Între prozele alerte, de câteva pagini, autorul a montat o bijuterie - Sisamnes - care înclină definitiv balanţa. Este textul care poate că ar fi adus victoria oricăruia dintre primele cinci volume selecţionate."

La această categorie s-a acordat şi o menţiune specială lui Şerban Mihai GEORGESCU, din Bucureşti, pentru volumul său "Ghidul cititorului miotonic", pentru că este "textul cel mai bine scris şi cel mai inteligent; din păcate, nu e proză scurtă", după cum explică Radu Paraschivescu.

La secţiunea roman, 6 opere literare au fost la un pas de premiul cel mare, dar una singură a câştigat: "Nu mă atinge", scrisă de Dumitra STOICA din Bucureşti.

Liviu Papadima, membru în juriul Concursului de Debut Literar UniCredit, a motivat premierea romanului "Nu mă atinge": "Există utopii albe, imagini ale unei lumi ideale, tot aşa cum există distopii, utopii negre, vise sumbre ale cărărilor viitorului. "Nu mă atinge" e o utopie suavă şi, deopotrivă, plină de dramatism. În ea transpar, într-o formă ingenios alegorizantă, frământările şi neliniştile prezentului nostru cel de toate zilele. Pretextul futurologic oferă autoarei un alibi consistent pentru a se detaşa de încrâncenările doctrinare de care pătimesc de regulă judecătorii vremilor lor. Cartea e scrisă cu fineţe şi chiar virtuozitate stilistică, oferindu-i cititorului o lectură de desfătare."



Cei 3 autori câştigători îşi vor vedea creaţiile publicate în volum de către Editura Humanitas şi lansate în cadrul Târgului Internaţional GAUDEAMUS Carte de învăţătură, ediţia a 18-a, ce va avea loc în noiembrie 2011. În plus, toţi câştigătorii vor primi ca premiu un abonament lunar pentru un an la o publicaţie preferată, oferită de HDS Inmedio, parteneri ai proiectului.

********

Despre UniCredit Tiriac Bank
UniCredit Tiriac Bank este o banca europeana de top ale carei activitati de sustinere cultural-artistica pun un accent deosebit pe zona artelor vizuale, acoperind totodata domeniul muzical si al literaturii, in spiritul traditiei Grupului UniCredit. Banca sustine financiar primul centru independent de arta si cultura, deschis sub numele PAVILION UNICREDIT, fiind, totodata, partener strategic al Bienalei Internationale de Arta Contemporana Bucuresti. Componenta cultural-artistica a strategiei de etica si responsabilitate a bancii se concretizeaza in implicarea sa in proiecte pe termen lung, pe care le finanteaza in calitate de partener principal - de exemplu, Festivalul si Concursul International George Enescu si Concursul de Debut Literar UniCredit.

Asociatia Catalist
Asociatia Catalist a fost infiintata in anul 2007 cu scopul promovarii culturii romanesti, a cartii in general, precum si sprijinirea viitorilor scriitori romani. Pe langa lansarea celei de-a treia editii a Concursului de Debut Literar UniCredit, asociatia a dezvoltat si proiecte ale caror obiective au constat in: dezvoltarea si mentinerea de parteneriate cu editurile romanesti, presa locala pentru recenzii de carte; promovarea culturii scrise, cresterea interesului publicului de a citi prin promovarea cartilor publicate de edituri, initierea si promovarea unui proiect inedit - un roman foileton publicat in mediul online si scris de cinci autori romani.

 01.07.2011