jur-împrejurul
curgea în ele
lua durerea şi o folosea
mărturisesc asta
cu un soi de infirmitate
trebuia doar să pună catargul şi camera începea să
plutească
deasupra Amazonului
indigenii defrişau
o palmă din selvă
pământul rodea doar trei ani
apoi plecau şi
cântecele se auzeau până la noi
îmi spunea că uite de aia e nevoie de mai multe iubiri
nu-i păsa că animalele s-au zbătut înainte de a fi
mâncate
şi cel mai frumos vers este „să fie lumină”
energia statică a rochiei putea iniţia combustia spontană
a celui care îi zărea bruioanele frunţii
Proust a scris
despre Odette atâtea pagini
dar tot nu-mi dau
seama cum arăta
un străin care a văzut-o i-ar face un portret robot impecabil
şi totul face
implozie
toate bucăţile acelea mici în care organizăm trecutul ca
să-l putem depăşi
se depun în oase pe artere devin inele saturniene ale inimii
ca într-un ritual de iniţiere