îți pui căștile
de parcă ceva ar putea înăbuși greața
toate atingerile lasă semne -
albii marțiene secate
între vertebre ca între pietre de moară
timpul se preface în pulbere
se lipește pe tălpi de retină
sărutul contaminează
ura infinitezimală în doze transparente
te-ar putea trezi
anticorpii ar împleti cruste de iubire acolo
firele căștilor s-ar muta în pământul de împrumut al
orhideei
tu te-ai așeza în genunchi și mi-ai săruta vârfurile
degetelor
cu acel sentiment că îți scapă ceva
substanța de contrast intrând în capilare
ești un stent în aorta fiecărei întâmplări
retragerea ar însemna o complicitate cu neantul
din pumnul încleștat al zilei
se răstoarnă lucruri
le așezi pe marte
într-un lego din care dumnezeu a înghițit ultima piesă
Postări
