o fărâmă de iad tot ar fi fost
la îndemână
ca un marsupiu
un fruct al suferinței
nu simți ruperea
nici dacă îți lipești urechea
de piept
ca pe o linie de cale ferată
în așteptarea trenului
doar fire de păianjen pleacă
din omoplați
o plasă între muchia nopții
și
cearceaful alb-gri
în care poți prezice trecutul