marți, 11 august 2009

dacă sufletul tău ar avea formă








prima statuetă a fost pumnul meu stâng
apoi am făurit capul zdrobit de timp al unei afrodite
iar în spate lipiţi parcă ascultând
freamătul ochilor lipsă o pereche de sâni

nu ştiu dacă mi se întâmplase
dar misterul lor părea cumva dezlegat
cred că vara era de vină
atunci veneau artiştii bărboşi în tabăra de la măgura
însoţiţi de câteva sculptoriţe cu părul împletit
ca să-i îmblânzească
descălecau din altă lume vorbind despre aripi gâze
lună şi soare
apoi luau în mâini ciocane şi dălţi

ţăranii aduceau în căruţe blocuri albe de piatră
şi ziceau
uite
am cojit bolovanii ăştia şi acum arată ca un ou

iartă-mă dacă tremur uneori
e greu să fii model
nu ştiu de ce ai ales să-mi pictezi spatele
e drept că-mi place pasărea aceea roşiatică de pe coloană
un preşedinte avea un semn ciudat pe frunte
parcă erau insulele aleutine sau kurile
nu ţi-e teamă de oamenii însemnaţi?

este adevărat că nu mă plictisesc
acum o să încerc să modelez o femeie până la capăt
deşi mi-ar plăcea mai mult să te îmbrac în lut

memento




te aşteptam pe bordura peronului

primăvara îmi scotea

îndoielile din inimă

precum un martir

aşchiile

din laba unui leu rănit


aproape că murisem

când între şine

printre pietrele

negre si unsuroase

am văzut floarea

care se opintea

în muchiile lor

să respire