nimeni niciodată nu ar fi trebuit să conducă lumina spre
el
să-i distrugă culorile feţei
s-a întâmplat altfel
unii scriu tot felul de tâmpenii pe wall-uri
de exemplu că totul se întâmplă cu rost
ce rost avea să-i găsesc telefonul pe net căutând lanţuri
Gall?
să aflu că el a turnat acea rachetă de tenis din aluminiul
pistoanelor unui tractor aruncat la fier vechi
aveam părul cârlionţat pe atunci
nu-mi mai plăcea alergatul porumbeilor cu tricicleta
lumina-mi trăgea umbra spre focul de sub creuzet
dinspre salcâmi se auzea mondial/ iubire bibelou de porţelan
Hephaistos o aşeza-n rame presând nisipul cuarţos de la
exterior spre interior
ultimele picături de metal alb au căzut din ciocul de
faianţă al vasului
le-am cules din praf şi l-am rugat să-mi dea găuri pentru
o amuletă.
─
mai târziu...! mi-a zis
─
mai târziu...
de atunci nu a mai existat apus sau răsărit
doar o mişcare bezmetică a soarelui bolnav de cataractă
Postări
