La solitudine

savanţii au clonat urechea lui Van Gogh

scannerul urmăreşte precis curbura

lobilor inimii creierului

soarele a devenit o lumină oarecare pe cer

abia atingi vârful miilor de cuvinte

skipper pe un velier în ape fără maree

pe insulă din ramuri de sequoia cresc suflete

fructe de aer vrăjit ieşind unele din altele

atingând pământul

zilele-piranha pătrund în vene cave aorte capilare

distilate în penumbra crudă a vieţii altora

simt

ştiu că trupul tău este un gând al meu simplificat

şi sunetele din jur se hrănesc cu epiderma îngroşată

de sub călcâiul lui ahile

mintea refuză vacanţe în caraibe

efluvii frumos mirositoare

acolo delfinii se sinucid cu cinism de dragul artei pe nisipul alb

şi cuvintele stau în teci ca ghearele unei leoaice cu pui

cu tălpile goale

intoxicaţi de frumos mergeau ocolind voma zilei de ieri

el era un fel de Rasputin

îmbrăcat în jeanşi şi sacou

ea o divă de cartier

înaltă  /  într-un cocon străveziu de feromoni

bombardat de o radiaţie cosmică a tristeţii

când se întâlneau axa pământului se înclina puţin

şi  creştea al cincilea anotimp

palmele lor se căutau oarbe

fiecare deget purta alt nume

aer apă foc metal pământ

el sărea uneori într-un picior

şi striga din toţi rărunchii:

bughi mambo rag

şi trotuarul era o nicovală / cerul un baros

sufletele deveneau pojghiţe de aur cu care poţi îmbrăca un grup statuar

plouă

privesc mişcările ciudate ale apei pe geam

mă apropii

te infioară gândul că simt ce se întâmplă în tine

în curând vor reuşi să cloneze un mamut din permafrost

nu demult stăteam de vorbă şi lumea era o apă curgătoare

noi o bulboană

ceva / oare ce? / ne trăgea în sus şi în jos

ieşeam cu greu

sorbind  neantul cu înghiţituri cuantice

ştiu / pupila se dilată citind asta

mirarea se ridică precum un dirijabil cu prea mult heliu injectat in vintre

si mai este atingerea aceea numărată în pixeli

styluxul / degetele atinse din întâmplare /  un tremolo în miez de noapte/

nimic nu e nou sub lună

Rasputin o ţinea de mână

şi toţi marinarii din Odessa nu ar fi putut-o trage

i-am spus:

nu mă fotografia / nu-mi furaţi privirea!

adevărul suferă de un sindrom paranoid

de partea cealaltă nu e virtutea / e libertatea

cântă-ne maestre!

striveşte-ne între cutele acordeonului

mugurii nu orbesc niciodată

natural born winner

stăteam în roiul acela de cuvinte

părul tău era plin de polen

duminica în zori mierea amăruie

umplea cofrajele de ouă care placau mansarda

cântam la chitară

aveai un fel ciudat de a asculta

cu bărbia ridicată

cotul drept mereu între dungile albastre ale păturii

şi genunchii lovind tăblia ca o pasăre sălbatică în colivie

va trebui să-mi schimb obiceiurile:

ceasul va sta pe mâna dreaptă

voi scrie cu stânga

şi memora forma copacului din dreptul maşinii

zone cerebrale vor face schimb de abilităţi

alţi neuroni umplând fagurii goi

la o sută de ani voi fi trist amintindu-mi

discuţia despre păpădie

ţie îţi plăcea globul evanescent perfect elaborat

mie dezastrul  din clipa următoare

zborul seminţelor prin aer

şi rizomii de mai târziu adulmecând izvoare subterane

am ştiut de atunci că te voi lăsa să pleci

oriunde oricând

că lucrurile sunt dureros de simple

şi nu

nu-l cred pe cărtărescu

unii chiar întorc privirea în fotografia de grup

trans

tu ochiul stâng eu cel drept

privim lumea în patru dimensiuni

o să-mi spui că dragostea dă adâncime

sunt pure speculaţii

eu nu cred decât în miile de fibre care ne leagă

semănând cu tentaculele unei meduze

care-i prada unde-i vânătorul?

clivaj

îmi spuneai că mă invidiezi pentru viaţa asta tumultoasă
şirul nesfârşit de secunde
care mă însoţesc ca o aură
cu asta ai ieşit deja din sfera ignoranţei biblice
şi toate străzile ce duc spre tine sunt şerpi care năpârlesc

punctul acela creşte întruna
a înghiţit orizontul
vrei nu vrei locuim în acelaşi lichid amniotic al lumii
am uitat demult cum se rezolvă integralele de volum
şi telefonul tău inteligent
totuşi funcţionează
nu poţi scăpa de lucrurile complicate
şi nici de inflaţia de vise care atrofiază poemele

sunt aici la o secundă de lumină
băieţii de cartier nu ştiu dacă mână mea stângă pe volan
este un semn al complicităţii
sau doar o clovnerie

în cârciuma din colţ
au angajat un pitic cu proporţii vitruviene
are joben şi când intri îţi întinde mâna
aş vrea să fii aici
eu cu faţa spre uşă
supraveghind neantul urban
tu privind iepurele de fum al jobenului
în stânga e o masă de biliard
tacurile ar fi toate în rastel
dar bilele s-ar mişca pe tăpşan
privindu-ne zâmbind doar

intro

aş vrea să pot spune că nimic din ce este frumos nu-mi este străin
că odată am mângâiat o pisică şi am ştiut ce este pisicismul
am aruncat o piatră în apă iar cercurile se strângeau în jurul ei
aducând-o la mal spre liniştea înţelepţilor

ar trebui să mint şi minciuna să fie elaborată
ca un experiment Philadelphia
singurul lucru adevărat rămânând imaginea copilului din mine
ce alerga printre oglinzile deformate iarna din Crâng

eva(a)dam cu pisica-de-mare

33 seamănă cu două trupuri care fac sex apoi dorm

o să-mi spui că e prea puţin

mintea şi corpul se constrâng reciproc

nu contează că eşti pe alt meridian şi dorul nu te poate ajunge

chiar dacă tehnologia îl prinde uneori din urmă pe dumnezeu

un lucru ştiu sigur

orice fac orice gândesc te influenţează

liberul arbitru făureşte versurile

într-o şerpuireaxismundi la care vor lucra pentru decriptare

mâinile îmi tresar uneori

încerc să găsesc ectoplasma repudiată în subconştient

să-ţi reconstitui faţa din arhitectura  arcadelor descărnate pomeţilor ivorii  

apoi harta neuronală ca a unui tablou de pollock

absenţa ta creşte 1 2 4 8 16 32 64

embrionul pulsează

există un număr imposibil de reprodus aici acum

când  doar acea tăcere prinde viaţă

cordonul ei ombilical este o coadă-spin a pisicii de mare

vine spre mine mă recunoaşte

înotăm

îi mângâi pielea fină

şi iubirea devine strategie de supravieţuire