pumnul încleștat al zilei

îți pui căștile

de parcă ceva ar putea înăbuși greața

toate atingerile lasă semne -

albii marțiene secate

între vertebre ca între pietre de moară

timpul se preface în pulbere

se lipește pe tălpi de retină

sărutul contaminează

ura infinitezimală în doze transparente

te-ar putea trezi

anticorpii ar împleti cruste de iubire acolo

firele căștilor s-ar muta în pământul de împrumut al orhideei

tu te-ai așeza în genunchi și mi-ai săruta vârfurile degetelor

cu acel sentiment că îți scapă ceva

substanța de contrast intrând în capilare

ești un stent în aorta fiecărei întâmplări

retragerea ar însemna o complicitate cu neantul

din pumnul încleștat al zilei

se răstoarnă lucruri

le așezi pe marte

într-un lego din care dumnezeu a înghițit ultima piesă