pe aici nu se întâmplă nimic

duminica vânzătorul de la Bingo
nu vine lângă coloane
nu este nimeni să oprească liniştea
doar profesorul ros de cancer
coborât din blocul bălţat cu polistiren ca din cer
îţi povesteşte zâmbind că aproape a scăpat
răul este un bine iconoclast
şi banii curg fără zgomot pe stradă precum sângele în abatoare

accelerezi
parbrizul înaintează lent ţi se lipeşte pe faţă ca o mască
duminica la prânz
nu este nimeni să-ţi spele maşina de praf şi cheaguri

la periferie păsările cuibăresc toracele vitelor
privind cu teamă din spatele vertebrelor de şofran
în Antarctica s-a mai desprins un gheţar cât un cartier
aici ghioceii şi liliacul şi-au întins dezgolite gâturile emo în gerar

oraşul e cufundat în ceaţa ca de ambră
un geamăt surd creşte în cupola de aer lăptos
ca şi cum fiecare stradă ar avea glas
stropi stacojii preling geamul unui lupanar

aş putea să-ţi povestesc multe
dar până ajung la tine cuvintele
noi suntem deja altfel
şi iubirea poate înţepeni ca un camion sub o pasarelă

uneori mă întorc în lume

dacă fericirea este o boală

eu sunt sănătos tun / stau pe afet

şi mă uit la bulele de săpun în care locuiesc unii

ca în buncăre cu vizetă

cerul - un fagure de metal

cu oameni contorsionaţi de sindromul perfecţiunii

în Uxbridge

e un petic de soare / ziua se surpă uşor scâncind

smogul înaintează lent spre miezul fierbinte

toate lucrurile au fost spuse

eşti punctul fix cu care aş putea mişca tot

NSA-ul şi FSB-ul fac demult experimente

telepatia există - şi creiere integrate în marele stup de aici / de jos

acum / aici ei ştiu şi anticipează

stelele nu sunt decât fisuri în sistem

rotesc tunul

amintirile rămân înainte

sunt un fel de cătare

un azimut

prin care aşteptarea devine sâmbure

în Uxbridge prin parc o umbră vorbeşte

cu pathos despre vocaţia filosofică a femeilor îndrăgostite

sub ochii tăi

oraşul nu mai ascultă nu mai pândeşte nu te mai înţelege
butoiul de tablă în care a fost smoală arde mocnit
tuşind scântei deasupra vreascurilor de castan
fumul pictează sub podul drăgăicii noi constelaţii

ştiu că nu mă pot înălţa cât tu poţi coborî

sinodul oamenilor străzii
dezbate noaptea sub arcul de beton
natura mea umană şi poetică

schisma va veni din urmă

şi unii dimineaţa cu gulere albe scrobite
vor aştepta în downtown
viaţa topită în lingouri

suntem holograme ale unor oameni mai simpli
diferenţa între ceea ce poate fi spus şi arătat
iubirile de unică folosinţă lucrează în noi
precum google la realitatea augmentată

şi vocea ta mă despresoară
şi zidul devine o amintire colorată
de care te saturi ca de un cântec genial ascultat de o mie ori

ţin braţele ridicate şi obosesc

                  - trebuie să-i credem c-au fost pe lună,

îmi spuneai, înainte cu mult să se întâmple

în grădina icoanei e frig în iunie

nu departe, la urgenţă, ţipetele se sleiesc de pereţi,

lasă urme de fum

acum o săptămână încă îţi puneai singur perfuzia

- la întoarcere e mai greu, felia de spaţiu şi timp este cât acul din venă,

dacă nu nimereşti traiectoria, arzi ca pulberea de magneziu

acum trupul tău este un pat suprapus

înainte, alături de tine, mă simţeam singur, adică întreg

acum nu mă pot aşeza pe nimic,

nici măcar pe trepte

biletele nu sunt la mine, îi aştept, până şi aşteptarea este un sacrilegiu,

şi aerul pe care-l respiră

sunt lucruri pe care nu trebuie să le spui niciodată,

spinii să vină mereu dinăuntru înţepând fruntea

să intri cu ei în sala de teatru

să râdem, să oftăm la semnul sufleurului,

dar să simt durerea în aceleaşi locuri ca tine

ţin arătătorul pe vinilul tău de colecţie,

din tavan coboară fleetwood mac

surorile lui cehov plâng pe scenă,

afară aleargă luna cu faţă de om

fulgurant

te trezeşti dimineaţa

îţi spui că lucrurile se vor limpezi

apa se încălzeşte greu

porii se deschid pielea se dilată ca să te cuprindă cumva

urmează cc revival şi  lotusul

ceaiul rămas de la tine se învârte în mijlocul platanului

şi trupul care miroase la fel peste tot

îmi spui că sunt un shiva rămas doar cu două braţe

pe celelalte le simt ca pe nişte iubiri amputate

cu ele pot muta străzile şi oamenii cât mai departe

fiecare ochi neconectat în creier la celălalt creează alt tablou al realităţii

ca şi cum prostituatele sartriene ar asculta sonata kreutzer

corpul vitros astupă uşa

trec prin el

ajungi în rem

tangajul e maxim

tu un hamac împletit din vene păr tendoane şi dragoste

cu cât ochii se zbat mai mult petele de plastic ars se unesc se frâng în feluri ciudate

vine seara catatonică

îmi pun protezele acum am patru braţe

mă trezesc altfel
 mereu altfel

şi niciodată nu reuşesc să pun la loc pânza de păianjen

djuna

la început a fost zâmbetul

ca o rună 
sau un lanţ de licurici

pâlpâind în pădure

ca atunci când vezi doar sfârşitul unui film

şi totul îţi e străin

nu înţelegi de ce actorii plâng

iar muzica este un val prea mic pentru surfing

urmează greaţa atingerii

şi cuvintele vin ca nişte termite

să te transforme-n muşuroi

rădăcinile de pe mal se întind mult în tine

absorb apa aurul şi amintirile toxice

ajung în frunze

apoi eliberate

goana după metal este în zadar

ar trebui treizeci şi trei de eucalipţi pentru un inel

aglutinare

ne împrumutăm formele

celebrăm misterul camerei galbene

drumul  ţipă

un grăunte de piatră

ricoşează în parbriz

apare un punct irizat

în care ţi-ai dori să intre noaptea

o singură literă schimbă codul genetic

am reluat scena de mii de ori

cuvintele ar fi putut reclădi

bosonii s-ar fi mişcat altfel

beţivii din cârciuma de lângă bloc

ar fi avut astăzi fracuri

iar lepidopterele dinţi sabie

stephen hawking l-ar fi întrecut pe usain bolt

şi durerea nu s-ar mai scurge

pe drum ca uleiul

dintr-un motor obosit

cuvintele rămân în tine

ca o mică fisură în geam

pe neaşteptate nervurile îl invadează

nu mai vezi decât splendoarea incertitudinii

durerea  găseşte alt drum

aglutinează

şi Komartin devine un iscusit tăietor de lemne

Leonard A comisar la divizia antinarcotice

iar SGB călugăr shaolin