ţin braţele ridicate şi obosesc

                  - trebuie să-i credem c-au fost pe lună,

îmi spuneai, înainte cu mult să se întâmple

în grădina icoanei e frig în iunie

nu departe, la urgenţă, ţipetele se sleiesc de pereţi,

lasă urme de fum

acum o săptămână încă îţi puneai singur perfuzia

- la întoarcere e mai greu, felia de spaţiu şi timp este cât acul din venă,

dacă nu nimereşti traiectoria, arzi ca pulberea de magneziu

acum trupul tău este un pat suprapus

înainte, alături de tine, mă simţeam singur, adică întreg

acum nu mă pot aşeza pe nimic,

nici măcar pe trepte

biletele nu sunt la mine, îi aştept, până şi aşteptarea este un sacrilegiu,

şi aerul pe care-l respiră

sunt lucruri pe care nu trebuie să le spui niciodată,

spinii să vină mereu dinăuntru înţepând fruntea

să intri cu ei în sala de teatru

să râdem, să oftăm la semnul sufleurului,

dar să simt durerea în aceleaşi locuri ca tine

ţin arătătorul pe vinilul tău de colecţie,

din tavan coboară fleetwood mac

surorile lui cehov plâng pe scenă,

afară aleargă luna cu faţă de om

fulgurant

te trezeşti dimineaţa

îţi spui că lucrurile se vor limpezi

apa se încălzeşte greu

porii se deschid pielea se dilată ca să te cuprindă cumva

urmează cc revival şi  lotusul

ceaiul rămas de la tine se învârte în mijlocul platanului

şi trupul care miroase la fel peste tot

îmi spui că sunt un shiva rămas doar cu două braţe

pe celelalte le simt ca pe nişte iubiri amputate

cu ele pot muta străzile şi oamenii cât mai departe

fiecare ochi neconectat în creier la celălalt creează alt tablou al realităţii

ca şi cum prostituatele sartriene ar asculta sonata kreutzer

corpul vitros astupă uşa

trec prin el

ajungi în rem

tangajul e maxim

tu un hamac împletit din vene păr tendoane şi dragoste

cu cât ochii se zbat mai mult petele de plastic ars se unesc se frâng în feluri ciudate

vine seara catatonică

îmi pun protezele acum am patru braţe

mă trezesc altfel
 mereu altfel

şi niciodată nu reuşesc să pun la loc pânza de păianjen

djuna

la început a fost zâmbetul

ca o rună 
sau un lanţ de licurici

pâlpâind în pădure

ca atunci când vezi doar sfârşitul unui film

şi totul îţi e străin

nu înţelegi de ce actorii plâng

iar muzica este un val prea mic pentru surfing

urmează greaţa atingerii

şi cuvintele vin ca nişte termite

să te transforme-n muşuroi

rădăcinile de pe mal se întind mult în tine

absorb apa aurul şi amintirile toxice

ajung în frunze

apoi eliberate

goana după metal este în zadar

ar trebui treizeci şi trei de eucalipţi pentru un inel

aglutinare

ne împrumutăm formele

celebrăm misterul camerei galbene

drumul  ţipă

un grăunte de piatră

ricoşează în parbriz

apare un punct irizat

în care ţi-ai dori să intre noaptea

o singură literă schimbă codul genetic

am reluat scena de mii de ori

cuvintele ar fi putut reclădi

bosonii s-ar fi mişcat altfel

beţivii din cârciuma de lângă bloc

ar fi avut astăzi fracuri

iar lepidopterele dinţi sabie

stephen hawking l-ar fi întrecut pe usain bolt

şi durerea nu s-ar mai scurge

pe drum ca uleiul

dintr-un motor obosit

cuvintele rămân în tine

ca o mică fisură în geam

pe neaşteptate nervurile îl invadează

nu mai vezi decât splendoarea incertitudinii

durerea  găseşte alt drum

aglutinează

şi Komartin devine un iscusit tăietor de lemne

Leonard A comisar la divizia antinarcotice

iar SGB călugăr shaolin

neaua

îi dai telefon
vocea i s-a înăsprit
eşti ca un motociclist din drăgaică
gonind într-o sferă de oţel
în piele apar crevase
îţi dai seama că villon a murit în ea
sau a fost doar o sarcină extrauterină a timpului

zăpada e murdară nu mai sângerează înţepată de tocuri
nu ştii unde ai greşit
şi asta doare
poate e mai bine aşa
să răzuieşti ani în şir capela sixtină
ca un criminal urmele
să dispară mâinile acelea întinse
şi tot ce ai simţit
odată cu ele 

Lansarea volumului ”Pareidolia” | Video

 Lansarea a avut loc la standul editurii Humanitas, pe 24 noiembrie 2011, în cadrul Târgului internațional de carte Gaudeamus. Prezentarea volumului a fost făcută de criticul Paul Cernat.

oniromahie

vine o vreme când te gândeşti la viitor
ca şi cum ai mânca boabe de struguri pe întuneric

soarele îţi răsare dintr-o rotulă şi apune în alta
începi să semeni cu desenele copiilor pe asfalt
te aşezi pe margine / fumul de ţigară devine un laţ
de care se împiedică trecătorii

vine o vreme când nu mai încapi între noapte şi zi
umbra caută alt trup
ajunge la tine ca un melc traversând o autostradă