mai uşor de suportat

se făcea că luna îşi croia lumina prin apă

nu exista un cuvânt pentru timp

era doar un sentiment al curgerii line şi negre

mersul pe crusta lavei fierbinţi

până te desprindeai de trup

cuvintele dormeau printre bozoni şi fermioni la marginea lumii

nu avea nevoie de ele

pentru că mintea lui cuprindea totul

şi nu trebuia să descrie cuiva ceva-orice

nici măcar dureroasa incertitudine strecurată în genomul nostru de azi

şi de mâine până în vecii-vecilor

mă trezesc lac de sudoare

trebuie să aduc visul aici

între bibliotecă televizor router şi pc

imaginile estompate vânturate între pereţii albi

lucrurile să devină  mai plauzibile tangibile

     ─  cum rămâne cu Shakespeare chiar nu are importanţă cum se numeşte trandafirul?  tu ai fi putut purta  orice nume? nu cred asta

     ─  nu crezi decât în bătăile inimii tale / îmi spui privind tavanul  ca o capelă sixtină / ţi-am ascultat-o  multe nopţi  / e o aritmie identică  poemelor tale

     ─  asta înseamnă că nu mai trebuie să merg la cardiolog  / doar să scriu în altă tonalitate şi inima se vindecă  /  dar nu-mi  doresc  asta / lipsa desăvârşirii are farmecul  ei /  haide mai bine să ne uităm  pe fereastră /  inima mea trebuie să bată neregulat  /  strada este dreaptă  blocurile perpendiculare / oamenii au uitat să se plimbe / parcă mărşăluiesc  / ceva trebuie să rupă atmosfera asta orwelliană  / o visare cu ochii deschişi  chiar mai puţin  / gânduri  lăsate în voia vântului

      ─  saudade!

se făcea că oraşul intrase într-o gelatină strălucitoare

 muzica lui Zappa se auzea de peste tot

clădirile erau boxe trepidând

vecinul meu cu blugii tăiaţi şi piercing îmi spusese că o fantomă ieşise din cimitir

şi îi acordase lui Frank chitara

trebuia să ies să lucrez la arhitectura inimii

răul este atât de rafinat

cuvintele descriu lumea din ce în ce mai bine

într-o zi se vor surpa

tu vei rămâne femeia mea de bronz în culori pastelate

ca să arăţi adevărata lucrare a iubirii