joi, 10 octombrie 2013

neaua

îi dai telefon
vocea i s-a înăsprit
eşti ca un motociclist din drăgaică
gonind într-o sferă de oţel
în piele apar crevase
îţi dai seama că villon a murit în ea
sau a fost doar o sarcină extrauterină a timpului

zăpada e murdară nu mai sângerează înţepată de tocuri
nu ştii unde ai greşit
şi asta doare
poate e mai bine aşa
să răzuieşti ani în şir capela sixtină
ca un criminal urmele
să dispară mâinile acelea întinse
şi tot ce ai simţit
odată cu ele 



3 comentarii:

  1. dincolo de timp și prin timp, dincolo de anotimpuri, rămân arse in noi cuvinte, sentimente, oameni...in sufletul dvs ramane sensibilitatea cuvântului scris intr-un poem ca intr-o maree tumultuoasă...de aceea e si minunată...felicitări pentru poem!

    RăspundețiȘtergere
  2. Trecerea vremii şi felul în care ea îşi lasă sedimentele în noi, este un subiect predilect al poemelor scrise în ultimul timp. Vă mulţumesc pentru gând. M-aş bucura să ştiu cine este în spatele lui.

    Cu stimă!

    RăspundețiȘtergere
  3. aș putea să vă răspund cu un alt poem? el sună așa, mai bine spus suna (era primul meu poem din primul meu volum de versuri: „Între Da și Nu”, ed. Valman, 2009)

    Între da și nu
    toți suntem iubire
    între da și nu
    toți suntem pământ
    Camelia Manuela Sava
    m1camy@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere