ziua aceea este ca un bandaj uitat într-un pacient
îngustezi ochii
când îți povestesc
și o fărâmă din tine
se transformă în ancoră
sfârtecându-mi pielea
lumea te privește ca pe un om normal
nimeni nu știe cum vintrele ard
murmurul cardiac
întrece agitația străzii
și uneori apari în fotografiile străinilor ca un abur
important este să treci prin grilajul minții
peronul crăpat de iarbă
se oprește în dreptul cinematografului
colonadele scorojite pline de graffiti
străpung aerul greu
te așezi lângă un vagabond
care strivește o cutie de bere -
singurul loc în care
crește bucata albă
neextirpată din tine
ești ecranul perfect
prin care orice om
poate fugi din viață
Nice poeziile, auzisem vag numele tau, dar nu prea te citisem.
RăspundețiȘtergereby Cucu
Îți mulțumesc pentru apreciere, acum ai un motiv în plus să mai vii pe aici.
RăspundețiȘtergere