vineri, 2 octombrie 2009

ne vor găsi răstigniţi în chihlimbar


aş vrea să îţi îmbrăţişez angoasele
iar ceasurile să-şi înghită limba

mi-a fost dor de tine precum mărilor de o atlantidă
dimineaţa asta poartă şosete albe
stă încolăcită pe un panou de metrou
sugrumându-şi coada de reptilă
un balon despicat două calote de clepsidră
două fotolii o cortină-fluture o cameră de hotel

plecările sunt frumoase
la întoarcerea acasă nu mai ştiu
nu par decât o dorinţă de a scăpa de noi înşine
oare de aceea un om nu a plecat niciodată din konigsberg?

promitem marea cu sarea
ne întindem pe nisip ca micul prinţ sărutat de şarpe
împărţim până şi umbrele
una mie una ţie
agăţându-ne de poarta cerului

degetele tale sunt nişte creneluri
din spatele lor obrazul meu e un zid de cetate minoică

chiar dacă nu aş fi amnezic
m-aş îndrăgosti zilnic de tine

2 comentarii:

  1. Aplauze, Laurentiu! percep- cu simtirea mea de nepriceput- o sensibilitate iesita din comun, in fata careia ma inclin. Imi face mare placere sa "te vizitez".

    RăspundețiȘtergere
  2. Mihaela, sunt onorat de aprecierile tale. Te aştept cu drag oricând pe aici.

    Pe curând

    RăspundețiȘtergere