Cotorca

educatoarea ne aduna din curte
ca pe niște pui de găină
ameţiţi de soarele prins în sârma ghimpată

chiar peste drum
Mirică își făcea numărul de saltimbanc
cu picioarele vinete de frig părul vâlvoi
îmbrăcat în izmene
și o cămașă de corp flendurită de culoarea cerului înnorat
bolborosea despre foșnetul lanului de porumb
despre fetele care își iţesc părul bălai din fiecare pănușă
și fug înainte de cules lăsându-l ofrandă toamnei

trebuia să rupem podul de piatră abia încropit în praful albicios
să alunec din transpiraţia dulce a palmei ei
înapoi în spatele ferestrelor murdare
semiîntunericul adulmeca cuburile mari și grele de lemn
- scorojite de culoare semănau cu preșurile puse la uscat
de săraca ţaţa Leanca
pe care ceata noastră
le-a murdărit într-o vară de paparude -
ele puteau deveni scăunele măsuțe sau ziduri de cazemată

de fiecare dată îmi bătea inima când Măruţa frământa clisa
aș fi vrut sa semene cu mine caloianul
l-aș fi luat în ghiozdanul de tablă lucioasă al cărui desen
mă căznesc și acum să mi-l amintesc
s-ar fi întărit până acasă
apoi l-aș fi pus pe furiș
în cuptorul în care bunica făcea prescuri

i-aș fi dat să mănânce flori de salcâm
până albinele m-ar fi rugat să le las și lor
măcar de un fagure

o bătaie de aripi în plus
și acum aș fi fost în ochiul furtunii

moartea este o împărăteasă goală

numai lui i se putea întâmpla asta
să rămână pentru totdeauna exact la jumătatea drumului
dintre două staţii de tramvai
ca să demonstreze că nu există liberul arbitru
în locul acela vor construi într-o zi o gură de metrou
veţi putea intra prin trupul lui
să vedeţi un bătrân dormind pe un peron
şi porumbelul rănit între liniile ca două zăbrele

ieşirea din confort înseamnă o altă percepţie a timpului
va trebui să minţi îţi vei feri privirea şi vei adopta o poziţie defensivă
aproape fetală
vei desena ceva pe mână înainte să te naşti
poate un plan minuţios de aducere
a amintirilor din lobul temporal în cel frontal
voi filma totul
ziua aceea va avea spasme îndelungi
în ea lumea întreagă ar deveni o enclavă
drumul invers este simplu
este suficient să crape coaja
şi totul ar reveni la normal
câmpul vizual 60 de grade
cel subliminal 120
nu ne-am mai mira că
adn-ul se comportă ciudat
copiile nu sunt perfecte
darwin are întotdeauna dreptate
dar putem scapa de blestem
ne putem xeroxa la perfecţiune durerile groaza de neant şi frumuseţea
care altfel ar rămâne îngropate
ca o necropolă a cuvintelor ce stau sub case şi biserici

tot ce scriem despre noi înşine are din păcate o acurateţe mai mare
decât memoria afectivă a copiilor noştri
rămânem în amintirea altora ca în jocul telefonului fără fir (!)
o variantă deformată a sinelui

poate că mesajul divin lăsat în codul genetic s-a multiplicat cu greşeli
am suferit o degradare continuă
prea puţine mutaţii miraculoase

ultima probă era sa scrii ceva despre mine
un gând pe faţă unul pe dos care să mă îmbrace
într-o frumoasă autarhie a disperării
nu ai mai avut timp să împleteşti toate cuvintele până dimineaţă
şi mâna mea stângă a rămas aripă

soare cu dinţi de sârmă ghimpată

Antologia de proză a revistei Singur 2010

Antologia de poezie a revistei Singur 2010

viaţa în direct

îi place să creadă că este subiectul unei conspiraţii
sau măcar o marionetă de lux
tăcerile lui sunt solzi
în spatele lor muguri de branhii
crescând prin timpul lichefiat

ar încerca să scoată strada din el fără anestezie
pe antebraţ o crestătură – o despărţire
ca într-un ritual al unei morţi mereu amânate
dincolo de epidermă faguri cu venin

ar vrea să escaladeze într-una din vieţi
zidurile oraşului
cine ştie câte grozăvii se pot vedea dincolo
dar numai aşa poate fi mai aproape de cer

şi-ar scoate grinderul
ar răsfira iarba pe hârtia cu poemul
ar răsuci-o atent să nu cadă nicio literă
apoi ar umezi-o cu limba ca să nu ardă prea repede
fiecare cuvânt ar fi un dinte înfipt în cărnurile descompuse ale realităţii
un joint cu dumnezeu

să trăiască aşa
este prea alb / nopţile se dilată
orizontul se apropie prea mult
devine un cerc de lauri pe cap sau lanţ zăngănitor pe grumaz

să trăiască doar
este prea simplu / zilele sunt nişte viermi albi ieşind din noi
scormonim pământul şi femeile când ne e foame
într-o astfel de viaţă nu încape decât groaza din ultima secundă

altfel este cumplit de greu
fiecare drum de o mie de li începe cu primul
de ce?
pentru ce?

când i-e dor de ea
durerea trebuie mai întâi să ajungă la jumătatea distanţei dintre creier şi inimă
ca într-o aporie a lui zenon

dacă o va păstra în el se va ofili frumos
până dragostea devine o sabie a lui damocles

ai putea scrie un poem despre asta

- ştii? încerc să te simt dar mi-e greu.
- ar trebui să treci dincolo de zid şi asta e foarte greu, material zdravăn şi rezistent.
- energia mea deşi mare este limitată.
- tu şi soarele terestru...
- zăpezile de altădată s-au topit.
- tu şi calota glaciară...
- am un ghem de sârmă ghimpată şi cenuşă în buzunare. drumurile care nu te găsesc se transformă în şerpi veninoşi. eşti o plantă carnivoră care scuipă clopoţei.
- e ceva bun în asta, că mai ai buzunare negăurite. sârma ghimpată te învaţă exact opusul ei. sunt o mandala, de fapt.
- te autodevori căutând lumina. umbra ta este mandalaua mea. cu mine prin tine.
- sună grozav, ai putea scrie un poem despre asta
- iar tu să-l reciţi. modulaţiile vocii tale ar putea reface genele păsării dodo şi ale diavolului tasmanian.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

vin spre tine
aşa cum mi se apropie mâinile
când mă rănesc la una din ele

în absenţa ta ziua intră în contracţii
noaptea mă nasc
în clipa aceea ştiu tot
stăm între lumi
ca nişte libelule gata de împerechere pe apă -
o pojghiţă subţire şi elastică
coardă lichidă la care cântăm
o coajă de măr translucidă
jucându-se cu seminţele rămase