viaţa în direct

îi place să creadă că este subiectul unei conspiraţii
sau măcar o marionetă de lux
tăcerile lui sunt solzi
în spatele lor muguri de branhii
crescând prin timpul lichefiat

ar încerca să scoată strada din el fără anestezie
pe antebraţ o crestătură – o despărţire
ca într-un ritual al unei morţi mereu amânate
dincolo de epidermă faguri cu venin

ar vrea să escaladeze într-una din vieţi
zidurile oraşului
cine ştie câte grozăvii se pot vedea dincolo
dar numai aşa poate fi mai aproape de cer

şi-ar scoate grinderul
ar răsfira iarba pe hârtia cu poemul
ar răsuci-o atent să nu cadă nicio literă
apoi ar umezi-o cu limba ca să nu ardă prea repede
fiecare cuvânt ar fi un dinte înfipt în cărnurile descompuse ale realităţii
un joint cu dumnezeu

să trăiască aşa
este prea alb / nopţile se dilată
orizontul se apropie prea mult
devine un cerc de lauri pe cap sau lanţ zăngănitor pe grumaz

să trăiască doar
este prea simplu / zilele sunt nişte viermi albi ieşind din noi
scormonim pământul şi femeile când ne e foame
într-o astfel de viaţă nu încape decât groaza din ultima secundă

altfel este cumplit de greu
fiecare drum de o mie de li începe cu primul
de ce?
pentru ce?

când i-e dor de ea
durerea trebuie mai întâi să ajungă la jumătatea distanţei dintre creier şi inimă
ca într-o aporie a lui zenon

dacă o va păstra în el se va ofili frumos
până dragostea devine o sabie a lui damocles