duminică, 29 aprilie 2012

zgomot de fond


diferența de nivel e mică
îl întâlnești
îți zâmbește și uiți că mai devreme erai un ciuline încurcat în blana unei intersecții
trebuie să începi cu ceva familiar
să uiți că mâna întinsă este și a celuilalt
am început cu bogdan
schizofrenia lui inventase o fabrică de armament sub poalele tâmpei
în ochiul tâmplei, m-a corectat al treilea
bogdan își târăște mama prin stâncă
sancho panza îi dă zilnic medicamente lângă un izvor

începem să ne jucăm cu zecile de ani
din morile de vânt am rămas noi
cu amintirile jupuite arse
ca trupurile de lângă domul hiroshimei
ce mișto i-a dat un cap în gură ăluia de la bucurești
până dimineață a încercat să-i învețe pe pârnăiași calculul diferențial
când i-au dat drumul și-a lăsat acolo umbra să se joace de-a păianjenul de companie

se întâmpla ceva, oamenii se apropiau de noi, treceau nefiresc de repede
ziua ne înfășura în fire de mătase ca să ne digere mai târziu

din biroul lui sensul giratoriu pare cutia de rezonanță a unei mandoline
pe un perete o pereche de ukulele păzește un flaut chinezesc de bambus
tragi un pic la narghilea?
de ce nu, ultima dată eram în club A, fetele purtau sacouri cu bureți la umăr
și ne priveau de sub părul înfoiat de păun
Madona abia se lăsase de prostituție
atunci eram doar în primul cerc

tu ai trecut dincolo de câteva ori
aș vrea să-mi povestești
să fiu doar un zidar fără echer și șorț
să înțeleg cum ficatul lui
este acum al tău
să-mi mărești ochiul acela de pe tabletă
schema este la -1
banii se transferă în contul virtual
pariurile online au început
trebuie să fii cumpătat

la toamnă o să-ți dau țuică din prunul meu
să nu te sperii, o să fie un pic roșiatică
sub cazan trebuie să bagi vreascuri cât mai subțiri
uite, cam așa, cât degetele mele


2 comentarii:

  1. Laurentiu, trec mereu cu drag pe aici. scrii profund si curat. multa inspiratie iti doresc. pot spune ca esti un poet care iese din tipar, esti...deosebit

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc. Mi-a făcut o mare bucurie semnul tău.

    RăspundețiȘtergere