cum să prinzi luna în zona 51

ne-au separat de la naştere

ne puneau să desenăm o stradă închipuită
până-ntr-o zi când fluturele uitat pe asfalt
a-nceput să zboare împărţindu-şi aripile
precum cele cinci pâini şi doi peşti
ne îndesasem buzunarele cu ele să reconstituim drumul până acasă
oriunde ne-ar fi abandonat în orice laborator logaritm alfabet

mergeam cu trenul soarele se multiplicase în ferestre
un tunel sfârtecând deodată lumina
răni florescente au început să contureze un chip
ca o obsesie ferecată în rafturile unui alchimist

însă ce şoc am avut să te redescopăr într-un balcon florentin
apoi într-o lojă de operă acolo unde omul e mânat din spate
ca un satyr de propriile-i labirinturi!

într-un fel iubirea e o schimbare de registru de ph de neutru
până la ea suntem la genul indiferenţei cu sine
tu m-ai învăţat să nu-mi înghit nicio privire

ultimul semn înainte de a te re/cunoaşte a fost acea şedinţă fotografică
din turnul eiffel am văzut mulţimea de nuduri de pe champs-elisee
era martie
la sfârşit s-au repezit să se îmbrace
desenând pe asfalt arcuirea zâmbetului tău

vagoanele păreau un şir de căruţe uitate în far-west
din ultimul aveai să cobori şi eu ridicam o cabană
dormeam în piei de urs grizzly
uneori când merg cu metroul
în flashurile de graffitti
recunosc acel urlet sălbatic ce zace în noi

ne prefacem în continuare
ei sunt mulţumiţi crezând că le confirmăm teoria
dar nu ştiu că noi am învins entropia
trăind unul în visele celuilalt

în noapte un tren ca un dragon s-a poticnit
scuturându-şi scheletul pe o scară ca un vierme tânjind spre copac
cobori şi-ţi întind mâna
buzele tale sunt roşii precum un măr neînceput

îmi amintesc ce albă este luna