Album foto - Festivalul naţional de literatură "Agatha Grigorescu Bacovia", ediţia a VIII-a, 2014

Foto: Lucian Mănăilescu

Festivalul naţional de literatură "Agatha Grigorescu Bacovia", ediţia a VIII-a, 2014

Festivalul naţional de literatură "Agatha Grigorescu Bacovia", ediţia a VIII, 2014

Marele Premiu „Agatha Grigorescu Bacovia”: Laurenţiu Belizan – Buzău

PREMII POEZIE

Premiul „George Ranetti” (I poezie) –
Ioana Vintilă - Sibiu

Premiul revistei Fereastra pentru poezie (II/III, ex aequo)
1. Iulia Ivasiuc – Bucureşti

2. Ioan Peia – Giurgiu

MENŢIUNI: Maria Stan, Oana Pop, Andrei Zbârnea, Ion Maria, Mihaela Aionesei, Daniel Bratu

PREMII PROZĂ

Premiul GHEORGHE EMINESCU (I proză): Dorin Mureşan - Cluj-Napoca.

Premiul Leonida Condeescu: (II proză) Radu Părpăuţă - Iaşi.


Premiul Revistei Fereastra (III proză) - Corina Bran - Cluj-Napoca

MENŢIUNI: Militaru Corina, Claudiu Şimonaţi, George Anton, Irinela Vişan, Laza Neculai, Radu Ion Dragomir (menţiune acordată de revista Fereastra).

Foto: Laurenţiu Bădiciou

Foto: Laurenţiu Bădiciou

Cinci minute de vorbă cu Dinu Săraru

Invitatul de onoare al festivalului naţional de literatură Aghata Grigorescu Bacovia, ediţia a opta, a fost marele prozator Dinu Săraru. Amintirile evocate de domnia sa au făcut deliciul numeroasei asistenţe, întregul eveniment fiind, de altfel, transmis în direct de postul local de televiziune. Maestrul are un fel savuros de a povesti, cu fine volute, agrementat de umor. Printre altele, a povestit cum l-a cunoscut pe Sadoveanu, despre cum nu i s-a difuzat la TVR piesa de teatru "Întoarcerea tatălui risipitor" care era programată cu mult timp înainte, pentru că în ziua respectivă se întorcea Ceauşescu dintr-o vizită oficială din Yugoslavia.

După festivitatea de premiere, am avut deosebita plăcere să vorbesc cu domnia sa. Ştiind că sunt din Buzău, m-a întrebat dacă mai există parcul Crâng. În timpul discursului său, referindu-se la faptul că bugetul nu e deloc generos în privinţa culturii române, spusese că unul dintre motive îl reprezintă furtul ca din Codrii Vlăsiei. Mi-am amintit de acest lucru şi i-am spus că nici aceşti codri nu prea mai există, parcul Crâng fiind doar un crâmpei. A zâmbit, spunându-mi că trebuie să ne păstrăm optimismul ca naţie.

Una peste alta, a fost o întâlnire pe care nu o voi uita prea curând, sper că niciodată...Mai jos este momentul de rămas bun.

Dinu Săraru

Foto: Lucian Mănăilescu

Anabasis / călătorie spre interior

cu băieţii la o bere conceptele iau forma bulelor de pe marginea halbei

se măresc apoi dispar suflate de un copil

ca într-o fotografie developată în timp ce uşa se deschide din greşeală

vezi adevărul doar o secundă şi hârtia se înnegreşte

dacă o fărâmă din inima ta s-a trezit pentru mine e suficient

pe acolo pot intra trăgând albastrul cerului în fire

vei spune că suntem un apendice al absurdului

precum un poem perfect rupt în bucăţi şi mestecat în graal

dar hârtia poate redeveni pom

un pom cântând din rădăcini în urechile nopţii de cheratină

ştiu / moartea dă dependenţă

trebuie să atingi măcar o dată coarnele taurului din Pamplona

numai aşa poţi avea acces la extazul pe care în această realitate îl ratezi

oricât l-ai pândi te prinde cu garda jos

şi dacă nimic din astea nu s-ar întâmpla

şi dacă gura ar ţine locul inimii

tot nu aş întreba „ ce-ai face Doamne fără mine”

aş ieşi cu capul înainte din dragostea asta prin oamenii-oglinzi

până am rămâne doar noi doi

un lotru

şi Tenzing Norgay

plenitudine

fiecare secundă cufundată în styxul realităţii
smulsă somnului este o un ac înfipt sub unghii
poate Ghilgameş nu voia să învingă moartea
doar să simtă implozia lentă a fricii şi poezia fermentată de lumină

în pleoapa visului mişcam obiectele din jur
simţind reculul şi depărtarea ca o personificare a dragostei
stringuri de cenuşă prinse în alveole albastre
decorau peretele de la intrare
deasupra uşii desenat în 3D
îmbrăcat în jeanşi tricou mulat pe corp şi pantofi casual
Dante mă ţinea de mână
am ieşit prin globul ocular
degetele lui încrucişate la spate mişcau întunericul ca pe un pachebot
orchestra cânta aproape de gheţar
de departe atingeam clapele pianului
corzile necorodate ale viorilor
ţinând soarele captiv în dovleacul scobit din vârful catargului

ochii tăi au intrat în REM
îţi aminteşti deodată fata cu braţe ca două arce de cerc
între degetele uşor depărtate scântei brodaseră o membrană de mamifer marin
cum apăsa pachetul de ţigări
îl şi ridica trepidând ca o rachetă înaintea decolării
fixându-l brusc în cerul palmei
cotul ei se sprijinea pe o carte
lumea întreagă dizgraţios de cuminte
nimic dislocat toată fericirea era la locul ei în adâncituri hexagonale
doar coperta neagră se înălţa cu evantaiul curbat al foilor
al doilea înveliş căzând neruşinat pe orizont

te trezeşti
oraşul este o cameră mai mare
podeaua un peisaj selenar
puterile telekinetice au dispărut sau poate nu
te mişti în aerul cu miros de miere
cobori treptele
urcăm
strada este un fermoar peste o rană
ne închidem în ea
câte poeme
atâtea copci
şi bani de argint pe ochii vremii

silhouette

îţi trebuie forţă să rămâi singur

să-ţi îmbraci gândurile în staniol

dând culoare vieţii

întotdeauna ai de ales:

poţi face lumea mai acceptabilă

sau să te tolerezi pe tine – cel din afara ta

cu el nu ai aproape nimic de împărţit

poate corpul vesperal

adevărurile fruste – cruste ale minciunii

şi norii – pleoape zdrenţuite ale cerului

sub care Putin învaţă cocorii să zboare

autorul scrie de multe ori închis în oglinda vorbelor

cu gândul la exhibările purificatoare

mi-aş dori să fiu mai degrabă chiromantul actelor ratate

sper că

oamenii nu sunt metastaze ale lui Dumnezeu

şi nu mă voi topi în întunericul umbrei mele

la capătul curcubeului există totuşi ceva

La solitudine

savanţii au clonat urechea lui Van Gogh

scannerul urmăreşte precis curbura

lobilor inimii creierului

soarele a devenit o lumină oarecare pe cer

abia atingi vârful miilor de cuvinte

skipper pe un velier în ape fără maree

pe insulă din ramuri de sequoia cresc suflete

fructe de aer vrăjit ieşind unele din altele

atingând pământul

zilele-piranha pătrund în vene cave aorte capilare

distilate în penumbra crudă a vieţii altora

simt

ştiu că trupul tău este un gând al meu simplificat

şi sunetele din jur se hrănesc cu epiderma îngroşată

de sub călcâiul lui ahile

mintea refuză vacanţe în caraibe

efluvii frumos mirositoare

acolo delfinii se sinucid cu cinism de dragul artei pe nisipul alb

şi cuvintele stau în teci ca ghearele unei leoaice cu pui