joi, 11 aprilie 2013

Festivalul ”Primăvara poeților” - 12 aprilie 2013 | Biblioteca județeană Buzău

Festivalul ”Primăvara poeților” - ediția VII-a, 2013
Am fost invitat la acest eveniment, unde va fi prezentă elita culturală a Buzăului. Festivalul este organizat de Biblioteca județeană care, sub conducerea prof. Sorin Burlacu, a inițiat în ultimii ani diverse manifestări, cu un mare ecou în rândul iubitorilor de literatură. Un rol important în aceste demersuri îl are și apreciatul publicist Viorel Frâncu, desemnat anul acesta cetățean de onoare al orașului.

duminică, 7 aprilie 2013

ubicuu

ești bine camuflat:
griul, negrul cu petele-i maronii trag fermoarul trupului.
stropii de ulei, benzină fac grimase pe asfalt,
ziua nu este decât o mască mortuară.

coperțile – cărămizi într-un lego.
construiești înlăuntru,
carnea ta, amestecată cu paie și fulgii
altor căderi,
este liantul perfect
pentru acoperiș.
tot mai adânc cresc etaje
în matrioșka lui gaudi,
până vor crede,

până vor spune,
că ai putea fi acolo,
scurmând pântecul orașului,
ascultând vaietul
uriașei orgi, prin care rătăcesc
perechile celor de sus.

vineri, 22 martie 2013

sweet upgrade



îți spui că nu ai cum să treci peste asta -
noaptea este o mlaștină
în care te scufunzi cu buzele cusute
de licărul lunii

nu-ți rămâne decât să-ți pui
iubirea în lampioane
să privești cum se înalță sfielnic

întunericul pare un sac de șerpi
îl arunci pe un plaur
învingi oboseala
gândul devine reflex necondiționat
o flacără la intrarea în peștera lui Platon
toate punctele fixe se mișcă

începi să descoperi la tine simptomele bolilor pe care le studiezi
convențiile despre viață
nu pot fi traduse în limba spargă

mersul prin fața casei tale
este o peregrinare prin vena cavă
devin argonaut cu
vedere periferică

sâmbătă, 2 martie 2013

necro inc.


nu pot fi donator universal
dar aș vrea să-mi prelevați visele
când voi intra în iubire clinică

ar fi ca o folie albastră pe un ecran alb-negru
brațele voastre – ogive fluorescente
degetele smulgând
un tril fiecărei sinapse

nu poți înțelege splendoarea ierbii
dacă o privești de sus
la început se înverzesc genunchii
sângele devine sevă în perfuzie
din ea picături de plastic încins
cad în matrițe
te recompun
aceeași înălțime
părul tuns băiețește
vocea un fagure de albine sălbatice
degetele lungi de preoteasă egipteană
umbra ta unduind aerul
labiile zvâcnind
precum branhiile

și nu ai mai respira -
să-mi ajungă mie
întunericul
și ai încerca să uiți tot
ca să cred
într-un nou început

duminică, 24 februarie 2013

Video | Festivalul internaţional de literatură "Tudor Arghezi" - Ediţia a XXXII-a, mai 2012

Anul trecut am participat la Festivalul ”Tudor Arghezi”, unde am avut onoarea de a mă număra printre cei premiați. Am avut plăcerea să-i cunosc pe Mitzura Arghezi, Ana Blandiana, Horia Gârbea, Dan Cristea.

Ana Blandiana - Premiul Opera Omnia ”Tudor Arghezi”pentru poezie, 2011

Criticul Dan Cristea - Premiul Opera Omnia ”Tudor Arghezi”pentru critică, 2011

Premiul Opera Prima ”Tudor Arghezi”, 2012 pentru ”Pareidolia”, Humanitas



Aveți mai jos o înregistrare cu momentele importante, surprinse la decernarea premiilor care a avut loc în orașul Târgu-Cărbunești. Mă bucură că am avut inspirația să filmez deoarece este singura mărturie video a acestui important eveniment cultural național.


vineri, 22 februarie 2013

sambadream


porii se închid altfel cu merchandise no.5
minutul are bot de tapir
aspirând secundele dintre pantofi și roți
trupul tău e o simfonie de stringuri
același cuvânt cu milioane de adn-uri
stârvurile multicolore de pe sambadrom
dansează rumba rânjind

trebuie să ajungi acolo
să atingi climaxul macerării
ai afla că dincolo nu e nimic
abia când întorci capul
ploaia de confetti
va sigila straturile de nisipuri mișcătoare
și ramurile verzi îndoindu-se sub pasărea paradisului

mai târziu poți veni
o să-ți povestească
că ligeros
erau dulci și tari

doar un gând urât te-ar ajuta
termini în același timp cu ea
ultimele șapte minute necesare de nonsens
când spiralele duble dansează bolero

anul acesta suntem singuri în tribune
la carnavalul din rio
aplaudăm frenetic
îmi spui atâtea nimicuri la ureche
privindu-mă-n față
îngustezi apoi cerul
spre coada ochiului
amânând nostalgia lui tarkowski
către alt februarie venețian


duminică, 17 februarie 2013

”Pareidolia” a ajuns la Liviu Mihaiu

Pe 15 februarie 2013, la București, cu prilejul unei întâlniri a colegilor de facultate, l-am revăzut pe bunul meu prieten, ziaristul Liviu Mihaiu, membru fondator al săptămânalului de moravuri grele ”Cațavencu”, președinte al Asociației ”Salvați Dunărea și Delta”, realizator al emisiunii de pe TVR1 "Între Bine și Rău", director general al Radio Guerrilla. Liviu Mihaiu a fost de asemenea guvernator al Rezervației Delta Dunării. 


Liviu Mihaiu

Ne-am reamintit cu plăcere de anii studenției, prilej cu care i-am dăruit ”Pareidolia”. L-am rugat să-i dea din partea mea prietenului nostru comun, jurnalistul Doru Bușcu, absolvent de asemenea al Electrotehnicii din București, volumul de ”Onirograme”. Liviu are și el în proiect o carte al cărei subiect îl ține secret...