uzurpare

daca ai fi ascuns şi tu sabia în vis
căutând-o febril când lumina muşcă
ai înţelege de ce am atâta grijă ca ura să rămână în trup
să nu sporească răul lumii

dintre toate femeile din tine
doar una mă iubeşte
doar una ar vinde lumea pe o picătură de ceară
se va înălţa şi va fi smerită
într-o superbă manipulare a virtuţii

pentru restul aş smulge dinţi din soare
fredonând [moonshadow]
le-aş împărţi cu Pablo Neruda
am vorbi apoi despre ele
ca despre geamanduri
între doua tequila
despre ochii lor ca nişte nacele arzând
în bistroul unui reality show

the machinist împrăştie de sus
puf de păpădie şi confetti
au gust de sare
o presăram pe muchia pumnului
pablito stoarce lămâia abia culeasă din cuier
noaptea poate începe
daca ai ascuns şi tu sabia în vis
am putea răzui mai repede iubirile putrezite
de pe acest pavaj

alfantezie

scrisoare din Puerto Vallarta

21.02.20_1

Prietene.
Prietene ştiu.
Că au fost între noi şapte ore şi un ocean.
Aici februarie are 28 de grade.
În prima dimineaţă am văzut balene jucându-se în golf.
Un spectacol halucinant, părea mai degrabă un efect secundar de la cele 21 de ore de zbor şi 2 escale în care nu am pus geană pe geană, când începi să iubeşti consistenţa betonului.
Soarele mexican îţi presară chili pe corp, după numai o oră pe şezlongul de lângă piscină, pielea începe să usture.
Aşa că ne urcăm într-un autobuz cam deşelat în care nimeni nu miroase a transpiraţie şi ajungem în locurile unde s-a filmat „Noaptea Iguanei”. Când mă voi întoarce vreau să văd neapărat pelicula asta.
Dacă mă gândesc, tu semeni un pic cu Richard Burton. Ce păcat însă că nu reuşeşti niciodată să te îmbeţi, e un fel de ejaculare amânată o turmentare interioară la tine, care într-o zi va naşte un Rio Grande.
Dacă ai veni, ai putea să te fotografiezi cu japonezii ăştia care au fugit de Kurosawa până aici.
Ah, ce de pesos am mai câştiga. Într-o oră am putea umple un sombrero cu ei.

22.02

Prietene,
viaţa este cu adevărat un regizor talentat. Balenele au dispărut, dar de pe terasă am văzut o familie de şapte delfini. Da. Asta am aflat mai târziu de la Pedro care spală piscina şi care ne-a făcut „gringo” fără să ştie că mi amiga a văzut o mie de telenovele şi bungheşte spaniola.
Astăzi vom încerca tiroliana în junglă. O junglă domesticită şi coafată, aşa pare de la 17 metri. Am vomitat tot burrito-ul, enchilada şi quesadilla de aseară, când am ajuns la ultimul prepeleac. Gracias. Aici trebuie să spui tot timpul gracias şi unos dos tres. Eu deja m-am săturat şi vorbesc cu accent texan ca să-i enervez. Ce bine că ăştia din cartelul de la Medelin nu vin aici iarna în vacanţă.
Ne plimbam pe o plajă flancată de stânci. Am făcut fotografii, eu eram pajul subţire cu „pătrăţele” bronzate care le făcea umbră cu o frunză de ferigă de 2 metri. Apoi am închiriat o barcă cu motor care ne-a adus pe o limbă de nisip aproape alb. Câţiva palmieri parcă desenaţi de Van Gogh şi o apă turcoaz. Aici este atâta frumuseţe încât te vei vindeca de poezie for ever.
La 5 a venit barca să ne ia de la un debarcader păzit de un Iisus de fier forjat. Ziua asta aş vrea să devină un timbru vechi din clasorul tău. Ceva mai departe, după câteva stânci, o colibă de stuf, câteva scaune şi măsuţe. Santiago are şaptezeci de ani. Cu 3 dolari mâncăm pe săturate fructe de mare, peşte şi tortillas. Proaspete. Cu o textură încă vie.
În rest, ştii tu, Santiago, Hemingway, peştele uriaş, Manilo, trabucul lui Fidel, un pic de Che, o guerilă a viselor şi tequila pe care mi-au confiscat-o la escala din Amsterdam.
Ce spui? Îţi place magnetul pe care ţi l-am lipit pe frigider?

Cha'ac

difracţia paşilor tăi pe trepte

unda sonoră cobră decapitată
se amplifică
devine ropot de ploaie
în timpanul camerei

niciodată nu voi mai putea deschide fereastra
fără să mă gândesc cum am oprit atunci timpul între etaje
cum se zvârcolea moartea în tavan
ca într-un ménage-a-trois

sânii tăi erau când două marionete french cancan
care îi tăiaseră mâinile lui geppetto
când stalactite străpungându-mi tencuiala trupului

era o voluptate a smulgerii
un drenaj continuu al umorilor
eram două instrumente muzicale
imitând vibraţia sâmburelui scăpat demult în betonul crud al podelei
inimile noastre aveau mai multe încăperi decât blocul
ne rostogoleam prin ele
fericiţi că nu mai suntem coduri de bare

de aici vom ieşi doar unul prin altul

Cotorca

educatoarea ne aduna din curte
ca pe niște pui de găină
ameţiţi de soarele prins în sârma ghimpată

chiar peste drum
Mirică își făcea numărul de saltimbanc
cu picioarele vinete de frig părul vâlvoi
îmbrăcat în izmene
și o cămașă de corp flendurită de culoarea cerului înnorat
bolborosea despre foșnetul lanului de porumb
despre fetele care își iţesc părul bălai din fiecare pănușă
și fug înainte de cules lăsându-l ofrandă toamnei

trebuia să rupem podul de piatră abia încropit în praful albicios
să alunec din transpiraţia dulce a palmei ei
înapoi în spatele ferestrelor murdare
semiîntunericul adulmeca cuburile mari și grele de lemn
- scorojite de culoare semănau cu preșurile puse la uscat
de săraca ţaţa Leanca
pe care ceata noastră
le-a murdărit într-o vară de paparude -
ele puteau deveni scăunele măsuțe sau ziduri de cazemată

de fiecare dată îmi bătea inima când Măruţa frământa clisa
aș fi vrut sa semene cu mine caloianul
l-aș fi luat în ghiozdanul de tablă lucioasă al cărui desen
mă căznesc și acum să mi-l amintesc
s-ar fi întărit până acasă
apoi l-aș fi pus pe furiș
în cuptorul în care bunica făcea prescuri

i-aș fi dat să mănânce flori de salcâm
până albinele m-ar fi rugat să le las și lor
măcar de un fagure

o bătaie de aripi în plus
și acum aș fi fost în ochiul furtunii

moartea este o împărăteasă goală

numai lui i se putea întâmpla asta
să rămână pentru totdeauna exact la jumătatea drumului
dintre două staţii de tramvai
ca să demonstreze că nu există liberul arbitru
în locul acela vor construi într-o zi o gură de metrou
veţi putea intra prin trupul lui
să vedeţi un bătrân dormind pe un peron
şi porumbelul rănit între liniile ca două zăbrele

ieşirea din confort înseamnă o altă percepţie a timpului
va trebui să minţi îţi vei feri privirea şi vei adopta o poziţie defensivă
aproape fetală
vei desena ceva pe mână înainte să te naşti
poate un plan minuţios de aducere
a amintirilor din lobul temporal în cel frontal
voi filma totul
ziua aceea va avea spasme îndelungi
în ea lumea întreagă ar deveni o enclavă
drumul invers este simplu
este suficient să crape coaja
şi totul ar reveni la normal
câmpul vizual 60 de grade
cel subliminal 120
nu ne-am mai mira că
adn-ul se comportă ciudat
copiile nu sunt perfecte
darwin are întotdeauna dreptate
dar putem scapa de blestem
ne putem xeroxa la perfecţiune durerile groaza de neant şi frumuseţea
care altfel ar rămâne îngropate
ca o necropolă a cuvintelor ce stau sub case şi biserici

tot ce scriem despre noi înşine are din păcate o acurateţe mai mare
decât memoria afectivă a copiilor noştri
rămânem în amintirea altora ca în jocul telefonului fără fir (!)
o variantă deformată a sinelui

poate că mesajul divin lăsat în codul genetic s-a multiplicat cu greşeli
am suferit o degradare continuă
prea puţine mutaţii miraculoase

ultima probă era sa scrii ceva despre mine
un gând pe faţă unul pe dos care să mă îmbrace
într-o frumoasă autarhie a disperării
nu ai mai avut timp să împleteşti toate cuvintele până dimineaţă
şi mâna mea stângă a rămas aripă

soare cu dinţi de sârmă ghimpată