onirosectomie

© 2012 Laurenţiu Belizan

durerea este radială
urcă prin viscere
acid formic prin labirintul arboricol
capilarele desenează guernica

am crezut că o să-mi treacă:
o clipă prinsă într-o picătură de apă
privită în soare / un diamant care își dă duhul
aburind cerul

au încercat să unifice cele patru forțe
duhul lui heisenberg bântuie coridoarele subterane
particula lui dumnezeu s-a rătăcit
plânge într-un cotlon
la ei ajung sunete guturale

vaca elvețiană de deasupra
a apărut deja în reclama la ciocolată
ultimul fir purpuriu de iarbă retezat
ar putea declanșa un șir de evenimente catastrofale

melancolia este ultimul andidot
durerea devine lavă rece
se revarsă
în firidele întâmplărilor

dacă scufunzi mâna
între degete va crește placentă

zgomot de fond

diferența de nivel e mică
îl întâlnești
îți zâmbește și uiți că mai devreme erai un ciuline încurcat în blana unei intersecții
trebuie să începi cu ceva familiar
să uiți că mâna întinsă este și a celuilalt
am început cu bogdan
schizofrenia lui inventase o fabrică de armament sub poalele tâmpei
în ochiul tâmplei, m-a corectat al treilea
bogdan își târăște mama prin stâncă
sancho panza îi dă zilnic medicamente lângă un izvor

începem să ne jucăm cu zecile de ani
din morile de vânt am rămas noi
cu amintirile jupuite arse
ca trupurile de lângă domul hiroshimei
ce mișto i-a dat un cap în gură ăluia de la bucurești
până dimineață a încercat să-i învețe pe pârnăiași calculul diferențial
când i-au dat drumul și-a lăsat acolo umbra să se joace de-a păianjenul de companie

se întâmpla ceva, oamenii se apropiau de noi, treceau nefiresc de repede
ziua ne înfășura în fire de mătase ca să ne digere mai târziu

din biroul lui sensul giratoriu pare cutia de rezonanță a unei mandoline
pe un perete o pereche de ukulele păzește un flaut chinezesc de bambus
tragi un pic la narghilea?
de ce nu, ultima dată eram în club A, fetele purtau sacouri cu bureți la umăr
și ne priveau de sub părul înfoiat de păun
Madona abia se lăsase de prostituție
atunci eram doar în primul cerc

tu ai trecut dincolo de câteva ori
aș vrea să-mi povestești
să fiu doar un zidar fără echer și șorț
să înțeleg cum ficatul lui
este acum al tău
să-mi mărești ochiul acela de pe tabletă
schema este la -1
banii se transferă în contul virtual
pariurile online au început
trebuie să fii cumpătat

la toamnă o să-ți dau țuică din prunul meu
să nu te sperii, o să fie un pic roșiatică
sub cazan trebuie să bagi vreascuri cât mai subțiri
uite, cam așa, cât degetele mele

Recenzie Andrei Velea - ”Pareidolia”

Am citit cu plăcere și curiozitate recenzia lui Andrei Velea publicată în revista Dunărea de jos, numărul 122, aprilie 2012 și pe blogul personal. Să fii scriitor și critic literar, așa cum este el, presupune să ai curaj, să fii altruist și încărcat cu o mare doză de empatie. Pentru că această dublă calitate te face vulnerabil într-un teritoriu bântuit uneori de o competiție acerbă, cu aere de multe ori burlești sau tragicomice.

Cu toate că ne-am intersectat de câteva ori în mediul literar virtual, curiozitatea mea deriva din faptul că nu știam cum va încadra acest volum, ce repere va oferi cititorului. Întotdeauna există un risc atunci când sugerezi o poziție axiologică, când dai verdicte.
Părerile lui sunt argumentate și exprimate cu eleganță. El face o radiografie interesantă a cărții și îl asigur că voi ține seama de obiecții.

 Îi mulțumesc și mărturisesc că sunt onorat de strădania lui.

Iată câteva extrase:

”Laurenţiu Belizan nu are poeme slabe, ci foarte multe poeme bune şi câteva excelente. El este, după cum remarcau şi alţi cronicari, un calofil. Poeme de dragoste, vag erotice, amintiri, referiri la lecturi şi realităţi medicale sau tehnologie, tot felul de meditaţii despre poezie sau despre viaţă, toate sunt prinse cu măiestrie şi rafinament într-o „broderie” de peste 190 de pagini.[...]

Horia Gârbea spunea undeva: „douămiismul apune şi e schimbat pe altceva” (http://horiagarbea.blogspot.com/2012/02/chiar-asa-schimbare-de-paradigma-in_28.html). Între numele care par a aduce „o schimbare de paradigmă în poezia românească”, figurează şi cel al lui Laurenţiu Belizan (cu eticheta de „ceva mai calofil”). Eu nu văd aşa. Îl văd, intr-adevăr, „ceva mai calofil” pe Laurenţiu Belizan, însă îl văd înafara oricărei „schimbări de paradigmă poetică”. Un poet bun pur şi simplu, înafara oricărei generaţii.”

Articolul integral îl puteți citi aici:

  http://andreivelea.blogspot.com/2012/04/despre-pareidolia-laurentiu-belizan.html

”Chiar așa? Schimbare de paradigmă în poezia românească? ”

Într-un articol dedicat volumului ”Copci”, debut al lui Matei Hutopila, Horia Gârbea, președinte al Asociației scriitorilor din București, face o interesantă remarcă:

”...se schimbă ceva, și se schimbă „destul de radical”, scuzați forțarea, în poezia noastră: douămiismul apune și e schimbat pe altceva.

            Mă întemeiez pe Hutopila (poeme extraordinare, unele, precum cel intitulat CFR), pe Andrei Dosa (mai „lucrat” acesta), pe Radu Ianovi, pe Crista Bilciu (remarcabilă teatralitate a textului, amintind cumva de Saviana Stănescu, dar în altă zonă tematică), pe Laurențiu Belizan (ceva mai calofil), toți debutanți. Să ne uităm și la mai experimentatele Diana Iepure și Eliza Macadan care ies din „tiparul” deja cam obosit al lui „ce se scrie acum”, la Ciprian Măceșaru din ultimul volum. Strict (dar strict!) sub aspectul noutății, pentru că valoric am îndoieli serioase și consider că nu au fost convingătoare pînă acum, pot să le alătur și pe Medeea Iancu și pe Iulia Militaru.

            Nu aș putea contura un „portret robot al poetului douămiizecist”, dar simt foarte clar că se schimbă ceva....”

Articolul complet îl puteți citi aici  : 
Chiar așa? Schimbare de paradigmă în poezia românească?

rosebud

desprinderea este grea uneori
mă îmbrac încet ca un toreador
la întâlnirea cu ascuțitele ei coarne

o iubire este ca o vertebră ieșită din rând
apăsând nervul luciferic
te doare prezența dar și absența ei

suferința poate fi cool uneori
pucioasa a început să sfârâie în aerul gomorei
o pasăre ciugulește cerul

trebuie să ies
ca o mână prin piatră
ca o plantă prin asfalt
până atunci nu-mi pot purta numele

cum se retrage viața
aidoma unei răni supurânde
care se vindecă până pielea universului
vibrează în stringuri!

o să râzi
dar mâine trebuie să merg la trezorerie
să mut banii rămași în bancă
o să mă țin de promisiune și nu voi arăta nimănui acea hârtie cu antet

fulgere globulare sfârâie prin iarbă înaltă
maimuța chita a murit visându-l pe johnny weissmuller
asta nu are nicio legătura cu iubirea lombrosiană
de la bamboo

orașul este un vasilisc
te face să te simți atât de viu în prezența morții!
gemete spârcâieli horcăitul orgasmic întind o plasă
de parcă toată fericirea din lume ar fi dispărut

povestașul are nevoie uneori să asculte
să strângă semințe
orice detaliu va crește într-o zi ca o liană
va străpunge pixelii retinei
ip-urile minții

nostalgie înseamnă durerea unei răni vindecate
sunt atâția oameni care nu se pot spânzura pentru că au picioarele murdare
inocenții sunt cei mai periculoși

oare cum ar fi arătat portretul robot al unui înger
între degetele lui andy warhol?

să dezmembrăm lumile ca pe niște jucării
să aflu cum funcționează
bucata asta de cer care plutește în tine

Lansare ”Pareidolia” - Paul Cernat

Lansare ”Pareidolia” - Radu Paraschivescu