ne vor găsi răstigniţi în chihlimbar

aş vrea să îţi îmbrăţişez angoasele
iar ceasurile să-şi înghită limba

mi-a fost dor de tine precum mărilor de o atlantidă
dimineaţa asta poartă şosete albe
stă încolăcită pe un panou de metrou
sugrumându-şi coada de reptilă
un balon despicat două calote de clepsidră
două fotolii o cortină-fluture o cameră de hotel

plecările sunt frumoase
la întoarcerea acasă nu mai ştiu
nu par decât o dorinţă de a scăpa de noi înşine
oare de aceea un om nu a plecat niciodată din konigsberg?

promitem marea cu sarea
ne întindem pe nisip ca micul prinţ sărutat de şarpe
împărţim până şi umbrele
una mie una ţie
agăţându-ne de poarta cerului

degetele tale sunt nişte creneluri
din spatele lor obrazul meu e un zid de cetate minoică

chiar dacă nu aş fi amnezic
m-aş îndrăgosti zilnic de tine