eu sunt sănătos tun / stau pe afet
şi mă uit la bulele de săpun în care locuiesc unii
ca în buncăre cu vizetă
cerul - un fagure de metal
cu oameni contorsionaţi de sindromul
perfecţiunii
în Uxbridge
e un petic de soare / ziua se surpă uşor scâncind
smogul înaintează lent spre miezul fierbinte
toate lucrurile au fost spuse
eşti punctul fix cu care aş putea mişca tot
NSA-ul şi FSB-ul fac demult experimente
telepatia există - şi creiere integrate în marele stup de
aici / de jos
acum / aici ei ştiu şi anticipează
stelele nu sunt decât fisuri în sistem
rotesc tunul
amintirile rămân înainte
sunt un fel de cătare
un azimut
prin care aşteptarea devine sâmbure
în Uxbridge prin parc o umbră vorbeşte
cu pathos despre vocaţia filosofică a femeilor
îndrăgostite
iată cum poezia experimentală devine perla acestei mări albastre ce nu-ți mai aparține din moment ce o împarți cu ceilalți...așteptam cu nerăbdare să fie postate și alte versuri, primele pentru anul acesta...
RăspundețiȘtergerecamelia sava
Camelia, este o zonă de frontieră pe care mi-aş dori să o traversez. Ştiu că e plină de smârcuri şi nisipuri mişcătoare, dar sper că, înaintând spre alte zări, mă voi putea cunoaşte mai bine, voi putea surprinde anumite nuanţe, dincolo de convenienţele în care, mai mult sau mai puţin, suntem prinşi ca într-o plasă.
RăspundețiȘtergereMulţumesc pentru fidelitatea lecturării şi îţi urez un an plin de împliniri!
Splendid poem, Domnule Belizan!
RăspundețiȘtergereAdrian Orosanu
Domnule Adrian Oroşanu, sunt onorat şi vă mai aştept.
ȘtergereCu stimă!