vocea i s-a înăsprit
eşti ca un motociclist din drăgaică
gonind într-o sferă de oţel
în piele apar crevase
îţi dai seama că villon a murit în ea
sau a fost doar o sarcină extrauterină a timpului
zăpada e murdară nu mai sângerează înţepată de tocuri
nu ştii unde ai greşit
şi asta doare
poate e mai bine aşa
să răzuieşti ani în şir capela sixtină
ca un criminal urmele
să dispară mâinile acelea întinse
şi tot ce ai simţit
odată cu ele
dincolo de timp și prin timp, dincolo de anotimpuri, rămân arse in noi cuvinte, sentimente, oameni...in sufletul dvs ramane sensibilitatea cuvântului scris intr-un poem ca intr-o maree tumultuoasă...de aceea e si minunată...felicitări pentru poem!
RăspundețiȘtergereTrecerea vremii şi felul în care ea îşi lasă sedimentele în noi, este un subiect predilect al poemelor scrise în ultimul timp. Vă mulţumesc pentru gând. M-aş bucura să ştiu cine este în spatele lui.
RăspundețiȘtergereCu stimă!
aș putea să vă răspund cu un alt poem? el sună așa, mai bine spus suna (era primul meu poem din primul meu volum de versuri: „Între Da și Nu”, ed. Valman, 2009)
RăspundețiȘtergereÎntre da și nu
toți suntem iubire
între da și nu
toți suntem pământ
Camelia Manuela Sava
m1camy@yahoo.com