Mareea de nisip

rosebud

2012-01-30T01:31:00.008+02:00

desprinderea este grea uneori
mă îmbrac încet ca un toreador
la întâlnirea cu ascuțitele ei coarne

o iubire este ca o vertebră ieșită din rând
apăsând nervul luciferic
te doare prezența dar și absența ei

suferința poate fi cool uneori
pucioasa a început să sfârâie în aerul gomorei
o pasăre ciugulește cerul

trebuie să ies
ca o mână prin piatră
ca o plantă prin asfalt
până atunci nu-mi pot purta numele

cum se retrage viața
aidoma unei răni supurânde
care se vindecă până pielea universului
vibrează în stringuri!

o să râzi
dar mâine trebuie să merg la trezorerie
să mut banii rămași în bancă
o să mă țin de promisiune și nu voi arăta nimănui acea hârtie cu antet

fulgere globulare sfârâie prin iarbă înaltă
maimuța chita a murit visându-l pe johnny weissmuller
asta nu are nicio legătura cu iubirea lombrosiană
de la bamboo

orașul este un vasilisc
te face să te simți atât de viu în prezența morții!
gemete spârcâieli horcăitul orgasmic întind o plasă
de parcă toată fericirea din lume ar fi dispărut

povestașul are nevoie uneori să asculte
să strângă semințe
orice detaliu va crește într-o zi ca o liană
va străpunge pixelii retinei
ip-urile minții

nostalgie înseamnă durerea unei răni vindecate
sunt atâția oameni care nu se pot spânzura pentru că au picioarele murdare
inocenții sunt cei mai periculoși

oare cum ar fi arătat portretul robot al unui înger
între degetele lui andy warhol?

să dezmembrăm lumile ca pe niște jucării
să aflu cum funcționează
bucata asta de cer care plutește în tine

Lansare ”Pareidolia” - Paul Cernat

2012-01-02T21:55:00.000+02:00

Lansare ”Pareidolia” - Radu Paraschivescu

2012-01-02T03:15:00.003+02:00

Lansări Humanitas Gaudeamus - fragment video

2011-11-26T18:35:00.008+02:00

25.11.2011

Pareidolia - Humanitas 2011

2011-11-16T01:15:00.004+02:00

Pareidolia de Laurențiu Belizan - Editura Humanitas

Lansare de carte - 25 noiembrie 2011

2011-11-11T17:18:00.002+02:00

Câştigători ai ediţiei a IV-a a Concursului de Debut Literar UniCredit, Petru Albu, Dumitritiţa Stoica şi Laurenţiu Belizan îşi vor vedea visul cu ochii - să îşi publice creaţiile şi astfel, să se lanseze în lumea literară!

Vă aşteptăm alături de membrii juriului - Radu Paraschivescu, Liviu Papadima şi Paul Cernat la evenimentul de lansare a volumelor de debut literar UniCredit, IV, VINERI, 25 noiembrie, orele 15.00 la Standul editurii HUMANITAS!

O întâlnire pe Bâsca Mică

2011-08-19T16:27:00.000+03:00

Şi caii se împiedică, nu-i aşa !?

Concursul de Debut Literar UniCredit a anunţat câştigătorii

2011-07-11T01:19:00.020+03:00

celei de-a patra ediţii, pentru toate cele trei categorii de concurs: poezie, proză scurtă şi roman, în cadrul unei festivităţi de premiere care a avut loc la Pavilion UniCredit, pe 30 iunie 2011, începând cu ora 18:00.

În acest an, numărul celor înscrişi a fost cu 30% mai mare decât anul trecut, însumând 186 de creaţii literare, dintre care 18 au fost nominalizate la marile premii.

Astfel, secţiunea de poezie a avut două nominalizări, iar câştigătorul este Laurenţiu BELIZAN, din Buzău, pentru volumul de poezii "Pareidolia".

Paul Cernat, membru în juriul Concursului de Debut Literar UniCredit, a motivat alegerea câştigătorului: "Pareidolia" este volumul unui poet talentat, cu bune lecturi, înclinat spre voluptăţi manieriste, agrementate cu referinţe culturale exotice - îndeosebi extrem-orientale - ce vădesc o sensibilitate evazionistă şi estetizantă. Având adesea un suport biografic, cotidian, discursul său liric se răsfaţă în metafore decorative, elaborate, senzuale. Există şi un anumit sentimentalism juvenil care, ţinut în frâu, contribuie la feeling-ul poemelor, dar care riscă uneori să scape de sub control. Un mai bun dozaj al prea-plinului interior şi al referinţelor mitologice, ca şi o exigenţă sporită a selecţiei textelor ar pune mai bine în valoare scenariile calofile ale tânărului autor, care, pe lângă imaginaţia lirică, vădeşte usurinţa de a rula registre poematice diverse, pendulând de regulă între nostalgia unei copilării "naturiste" şi reveria urbană."

Discuţii informale după festivitate. Scriitorul şi jurnalistul Radu Paraschivescu, Liviu Papadima, prof. univ. dr. decan al Facultăţii de litere de la Universitatea din Bucureşti, stau de vorbă cu premiaţii. Criticul şi lectorul univ. dr. Paul Cernat, cu care am discutat pe marginea volumului meu, este un interlocutor extrem de agreabil.

La secţiunea de proză scurtă, competiţia a fost acerbă, cu 11 lucrări nominalizate. Petru ALBU, din localitatea Simeria, judeţul Hunedoara, a câştigat, cu volumul "Trestii".

Radu Paraschivescu, membru al juriului, explică de ce opera lui Petru Albu a fost desemnată câştigătoare: "Volumul Trestii pare scris de un prozator versat, care a ucenicit de mult şi cu folos. Naraţiunile au nerv, imaginile clătesc ochiul minţii, clişeele au fugit în păduri. Eliptice sau nu, propoziţiile denotă o artă a gradării proprie talentelor autentice. Comparaţiile nu virează în registrul excesiv atât de des întâlnit la debutanţi. Când le citeşti, te miri şi te bucuri deopotrivă ("Câmpia era tremurătoare ca o jelanie portugheză"). Între prozele alerte, de câteva pagini, autorul a montat o bijuterie - Sisamnes - care înclină definitiv balanţa. Este textul care poate că ar fi adus victoria oricăruia dintre primele cinci volume selecţionate."

La această categorie s-a acordat şi o menţiune specială lui Şerban Mihai GEORGESCU, din Bucureşti, pentru volumul său "Ghidul cititorului miotonic", pentru că este "textul cel mai bine scris şi cel mai inteligent; din păcate, nu e proză scurtă", după cum explică Radu Paraschivescu.

La secţiunea roman, 6 opere literare au fost la un pas de premiul cel mare, dar una singură a câştigat: "Nu mă atinge", scrisă de Dumitra STOICA din Bucureşti.

Liviu Papadima, membru în juriul Concursului de Debut Literar UniCredit, a motivat premierea romanului "Nu mă atinge": "Există utopii albe, imagini ale unei lumi ideale, tot aşa cum există distopii, utopii negre, vise sumbre ale cărărilor viitorului. "Nu mă atinge" e o utopie suavă şi, deopotrivă, plină de dramatism. În ea transpar, într-o formă ingenios alegorizantă, frământările şi neliniştile prezentului nostru cel de toate zilele. Pretextul futurologic oferă autoarei un alibi consistent pentru a se detaşa de încrâncenările doctrinare de care pătimesc de regulă judecătorii vremilor lor. Cartea e scrisă cu fineţe şi chiar virtuozitate stilistică, oferindu-i cititorului o lectură de desfătare."

Cei 3 autori câştigători îşi vor vedea creaţiile publicate în volum de către Editura Humanitas şi lansate în cadrul Târgului Internaţional GAUDEAMUS Carte de învăţătură, ediţia a 18-a, ce va avea loc în noiembrie 2011. În plus, toţi câştigătorii vor primi ca premiu un abonament lunar pentru un an la o publicaţie preferată, oferită de HDS Inmedio, parteneri ai proiectului.

********

Despre UniCredit Tiriac Bank
UniCredit Tiriac Bank este o banca europeana de top ale carei activitati de sustinere cultural-artistica pun un accent deosebit pe zona artelor vizuale, acoperind totodata domeniul muzical si al literaturii, in spiritul traditiei Grupului UniCredit. Banca sustine financiar primul centru independent de arta si cultura, deschis sub numele PAVILION UNICREDIT, fiind, totodata, partener strategic al Bienalei Internationale de Arta Contemporana Bucuresti. Componenta cultural-artistica a strategiei de etica si responsabilitate a bancii se concretizeaza in implicarea sa in proiecte pe termen lung, pe care le finanteaza in calitate de partener principal - de exemplu, Festivalul si Concursul International George Enescu si Concursul de Debut Literar UniCredit.

Asociatia Catalist
Asociatia Catalist a fost infiintata in anul 2007 cu scopul promovarii culturii romanesti, a cartii in general, precum si sprijinirea viitorilor scriitori romani. Pe langa lansarea celei de-a treia editii a Concursului de Debut Literar UniCredit, asociatia a dezvoltat si proiecte ale caror obiective au constat in: dezvoltarea si mentinerea de parteneriate cu editurile romanesti, presa locala pentru recenzii de carte; promovarea culturii scrise, cresterea interesului publicului de a citi prin promovarea cartilor publicate de edituri, initierea si promovarea unui proiect inedit - un roman foileton publicat in mediul online si scris de cinci autori romani.

01.07.2011

iad ALL INclusive

2011-06-23T17:34:00.001+03:00

dimineaţa este o intrare în matrix
respiraţia sincronizată cu a ta -
o încercare de penitenţă
soarele iese din noi
ca un vierme lipicios
puroiul alb se împrăştie pe hol
boris vian ne priveşte prin gaura cheii
cu un pahar de courvoisier pe cap
ne acoperim trupurile de cuvinte
un turn babel a crescut pe nesimţite sub noi
în jur o pădure de mangrove înmuiată în întuneric
aseară ţi-am spus că inima ta
este un fel de lună -
oriunde te-ar rostogoli gândul meu
rămâne o parte mereu neatinsă
deschide uşa te rog!
viaţa este gata
să începem montajul
dincolo
abia ne vor mai recunoaşte

uzurpare

2011-04-29T10:11:00.001+03:00

daca ai fi ascuns şi tu sabia în vis
căutând-o febril când lumina muşcă
ai înţelege de ce am atâta grijă ca ura să rămână în trup
să nu sporească răul lumii

dintre toate femeile din tine
doar una mă iubeşte
doar una ar vinde lumea pe o picătură de ceară
se va înălţa şi va fi smerită
într-o superbă manipulare a virtuţii

pentru restul aş smulge dinţi din soare
fredonând [moonshadow]
le-aş împărţi cu Pablo Neruda
am vorbi apoi despre ele
ca despre geamanduri
între doua tequila
despre ochii lor ca nişte nacele arzând
în bistroul unui reality show

the machinist împrăştie de sus
puf de păpădie şi confetti
au gust de sare
o presăram pe muchia pumnului
pablito stoarce lămâia abia culeasă din cuier
noaptea poate începe
daca ai ascuns şi tu sabia în vis
am putea răzui mai repede iubirile putrezite
de pe acest pavaj

alfantezie

2011-04-11T00:12:00.001+03:00

scrisoare din Puerto Vallarta

2011-04-05T01:12:00.003+03:00

21.02.20_1

Prietene.
Prietene ştiu.
Că au fost între noi şapte ore şi un ocean.
Aici februarie are 28 de grade.
În prima dimineaţă am văzut balene jucându-se în golf.
Un spectacol halucinant, părea mai degrabă un efect secundar de la cele 21 de ore de zbor şi 2 escale în care nu am pus geană pe geană, când începi să iubeşti consistenţa betonului.
Soarele mexican îţi presară chili pe corp, după numai o oră pe şezlongul de lângă piscină, pielea începe să usture.
Aşa că ne urcăm într-un autobuz cam deşelat în care nimeni nu miroase a transpiraţie şi ajungem în locurile unde s-a filmat „Noaptea Iguanei”. Când mă voi întoarce vreau să văd neapărat pelicula asta.
Dacă mă gândesc, tu semeni un pic cu Richard Burton. Ce păcat însă că nu reuşeşti niciodată să te îmbeţi, e un fel de ejaculare amânată o turmentare interioară la tine, care într-o zi va naşte un Rio Grande.
Dacă ai veni, ai putea să te fotografiezi cu japonezii ăştia care au fugit de Kurosawa până aici.
Ah, ce de pesos am mai câştiga. Într-o oră am putea umple un sombrero cu ei.

22.02

Prietene,
viaţa este cu adevărat un regizor talentat. Balenele au dispărut, dar de pe terasă am văzut o familie de şapte delfini. Da. Asta am aflat mai târziu de la Pedro care spală piscina şi care ne-a făcut „gringo” fără să ştie că mi amiga a văzut o mie de telenovele şi bungheşte spaniola.
Astăzi vom încerca tiroliana în junglă. O junglă domesticită şi coafată, aşa pare de la 17 metri. Am vomitat tot burrito-ul, enchilada şi quesadilla de aseară, când am ajuns la ultimul prepeleac. Gracias. Aici trebuie să spui tot timpul gracias şi unos dos tres. Eu deja m-am săturat şi vorbesc cu accent texan ca să-i enervez. Ce bine că ăştia din cartelul de la Medelin nu vin aici iarna în vacanţă.
Ne plimbam pe o plajă flancată de stânci. Am făcut fotografii, eu eram pajul subţire cu „pătrăţele” bronzate care le făcea umbră cu o frunză de ferigă de 2 metri. Apoi am închiriat o barcă cu motor care ne-a adus pe o limbă de nisip aproape alb. Câţiva palmieri parcă desenaţi de Van Gogh şi o apă turcoaz. Aici este atâta frumuseţe încât te vei vindeca de poezie for ever.
La 5 a venit barca să ne ia de la un debarcader păzit de un Iisus de fier forjat. Ziua asta aş vrea să devină un timbru vechi din clasorul tău. Ceva mai departe, după câteva stânci, o colibă de stuf, câteva scaune şi măsuţe. Santiago are şaptezeci de ani. Cu 3 dolari mâncăm pe săturate fructe de mare, peşte şi tortillas. Proaspete. Cu o textură încă vie.
În rest, ştii tu, Santiago, Hemingway, peştele uriaş, Manilo, trabucul lui Fidel, un pic de Che, o guerilă a viselor şi tequila pe care mi-au confiscat-o la escala din Amsterdam.
Ce spui? Îţi place magnetul pe care ţi l-am lipit pe frigider?

Cha'ac

2011-02-08T21:38:00.011+02:00

difracţia paşilor tăi pe trepte

unda sonoră cobră decapitată
se amplifică
devine ropot de ploaie
în timpanul camerei

niciodată nu voi mai putea deschide fereastra
fără să mă gândesc cum am oprit atunci timpul între etaje
cum se zvârcolea moartea în tavan
ca într-un ménage-a-trois

sânii tăi erau când două marionete french cancan
care îi tăiaseră mâinile lui geppetto
când stalactite străpungându-mi tencuiala trupului

era o voluptate a smulgerii
un drenaj continuu al umorilor
eram două instrumente muzicale
imitând vibraţia sâmburelui scăpat demult în betonul crud al podelei
inimile noastre aveau mai multe încăperi decât blocul
ne rostogoleam prin ele
fericiţi că nu mai suntem coduri de bare

de aici vom ieşi doar unul prin altul

Cotorca

2011-02-06T22:33:00.002+02:00

educatoarea ne aduna din curte
ca pe niște pui de găină
ameţiţi de soarele prins în sârma ghimpată

chiar peste drum
Mirică își făcea numărul de saltimbanc
cu picioarele vinete de frig părul vâlvoi
îmbrăcat în izmene
și o cămașă de corp flendurită de culoarea cerului înnorat
bolborosea despre foșnetul lanului de porumb
despre fetele care își iţesc părul bălai din fiecare pănușă
și fug înainte de cules lăsându-l ofrandă toamnei

trebuia să rupem podul de piatră abia încropit în praful albicios
să alunec din transpiraţia dulce a palmei ei
înapoi în spatele ferestrelor murdare
semiîntunericul adulmeca cuburile mari și grele de lemn
- scorojite de culoare semănau cu preșurile puse la uscat
de săraca ţaţa Leanca
pe care ceata noastră
le-a murdărit într-o vară de paparude -
ele puteau deveni scăunele măsuțe sau ziduri de cazemată

de fiecare dată îmi bătea inima când Măruţa frământa clisa
aș fi vrut sa semene cu mine caloianul
l-aș fi luat în ghiozdanul de tablă lucioasă al cărui desen
mă căznesc și acum să mi-l amintesc
s-ar fi întărit până acasă
apoi l-aș fi pus pe furiș
în cuptorul în care bunica făcea prescuri

i-aș fi dat să mănânce flori de salcâm
până albinele m-ar fi rugat să le las și lor
măcar de un fagure

o bătaie de aripi în plus
și acum aș fi fost în ochiul furtunii

moartea este o împărăteasă goală

2011-01-30T01:19:00.000+02:00

numai lui i se putea întâmpla asta
să rămână pentru totdeauna exact la jumătatea drumului
dintre două staţii de tramvai
ca să demonstreze că nu există liberul arbitru
în locul acela vor construi într-o zi o gură de metrou
veţi putea intra prin trupul lui
să vedeţi un bătrân dormind pe un peron
şi porumbelul rănit între liniile ca două zăbrele

ieşirea din confort înseamnă o altă percepţie a timpului
va trebui să minţi îţi vei feri privirea şi vei adopta o poziţie defensivă
aproape fetală
vei desena ceva pe mână înainte să te naşti
poate un plan minuţios de aducere
a amintirilor din lobul temporal în cel frontal
voi filma totul
ziua aceea va avea spasme îndelungi
în ea lumea întreagă ar deveni o enclavă
drumul invers este simplu
este suficient să crape coaja
şi totul ar reveni la normal
câmpul vizual 60 de grade
cel subliminal 120
nu ne-am mai mira că
adn-ul se comportă ciudat
copiile nu sunt perfecte
darwin are întotdeauna dreptate
dar putem scapa de blestem
ne putem xeroxa la perfecţiune durerile groaza de neant şi frumuseţea
care altfel ar rămâne îngropate
ca o necropolă a cuvintelor ce stau sub case şi biserici

tot ce scriem despre noi înşine are din păcate o acurateţe mai mare
decât memoria afectivă a copiilor noştri
rămânem în amintirea altora ca în jocul telefonului fără fir (!)
o variantă deformată a sinelui

poate că mesajul divin lăsat în codul genetic s-a multiplicat cu greşeli
am suferit o degradare continuă
prea puţine mutaţii miraculoase

ultima probă era sa scrii ceva despre mine
un gând pe faţă unul pe dos care să mă îmbrace
într-o frumoasă autarhie a disperării
nu ai mai avut timp să împleteşti toate cuvintele până dimineaţă
şi mâna mea stângă a rămas aripă

soare cu dinţi de sârmă ghimpată

2011-01-28T17:29:00.003+02:00

Antologia de proză a revistei Singur 2010

2010-12-12T18:49:00.005+02:00

2010-12-06T00:39:00.010+02:00

Antologia de poezie a revistei Singur 2010

2010-12-01T15:49:00.003+02:00

viaţa în direct

2010-12-01T00:47:00.003+02:00

îi place să creadă că este subiectul unei conspiraţii
sau măcar o marionetă de lux
tăcerile lui sunt solzi
în spatele lor muguri de branhii
crescând prin timpul lichefiat

ar încerca să scoată strada din el fără anestezie
pe antebraţ o crestătură – o despărţire
ca într-un ritual al unei morţi mereu amânate
dincolo de epidermă faguri cu venin

ar vrea să escaladeze într-una din vieţi
zidurile oraşului
cine ştie câte grozăvii se pot vedea dincolo
dar numai aşa poate fi mai aproape de cer

şi-ar scoate grinderul
ar răsfira iarba pe hârtia cu poemul
ar răsuci-o atent să nu cadă nicio literă
apoi ar umezi-o cu limba ca să nu ardă prea repede
fiecare cuvânt ar fi un dinte înfipt în cărnurile descompuse ale realităţii
un joint cu dumnezeu

să trăiască aşa
este prea alb / nopţile se dilată
orizontul se apropie prea mult
devine un cerc de lauri pe cap sau lanţ zăngănitor pe grumaz

să trăiască doar
este prea simplu / zilele sunt nişte viermi albi ieşind din noi
scormonim pământul şi femeile când ne e foame
într-o astfel de viaţă nu încape decât groaza din ultima secundă

altfel este cumplit de greu
fiecare drum de o mie de li începe cu primul
de ce?
pentru ce?

când i-e dor de ea
durerea trebuie mai întâi să ajungă la jumătatea distanţei dintre creier şi inimă
ca într-o aporie a lui zenon

dacă o va păstra în el se va ofili frumos
până dragostea devine o sabie a lui damocles

ai putea scrie un poem despre asta

2010-11-06T17:01:00.007+02:00

- ştii? încerc să te simt dar mi-e greu.
- ar trebui să treci dincolo de zid şi asta e foarte greu, material zdravăn şi rezistent.
- energia mea deşi mare este limitată.
- tu şi soarele terestru...
- zăpezile de altădată s-au topit.
- tu şi calota glaciară...
- am un ghem de sârmă ghimpată şi cenuşă în buzunare. drumurile care nu te găsesc se transformă în şerpi veninoşi. eşti o plantă carnivoră care scuipă clopoţei.
- e ceva bun în asta, că mai ai buzunare negăurite. sârma ghimpată te învaţă exact opusul ei. sunt o mandala, de fapt.
- te autodevori căutând lumina. umbra ta este mandalaua mea. cu mine prin tine.
- sună grozav, ai putea scrie un poem despre asta
- iar tu să-l reciţi. modulaţiile vocii tale ar putea reface genele păsării dodo şi ale diavolului tasmanian.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

vin spre tine
aşa cum mi se apropie mâinile
când mă rănesc la una din ele

în absenţa ta ziua intră în contracţii
noaptea mă nasc
în clipa aceea ştiu tot
stăm între lumi
ca nişte libelule gata de împerechere pe apă -
o pojghiţă subţire şi elastică
coardă lichidă la care cântăm
o coajă de măr translucidă
jucându-se cu seminţele rămase

încă o zi perfectă

2010-09-24T10:07:00.002+03:00

trec prin viaţă ca un somnambul
din tot ce a fost a rămas în mintea mea
doar un şir de cuvinte ca un şarpe constrictor
umbrele taie drumul
într-un efort de cunoaştere apriorică
lumină-i tot ce-ating

sexul un simptom
moartea leacul

dorm în camera de plută a lui proust de 1001 de nopţi
chinuit de un sindrom guiness book
în jurul tău pot roti oraşul ăsta întunecat
un trup bate în carne
un spânzurat cântă într-un clopot

cu cât răul expandează în lume
creşte poezia ca un fel de anticorp al umanităţii
câtă frumuseţe în fiara asta emanând involuntar poezie!
câtă dezamăgire să-ţi văd radiografia plămânilor !
credeam că în tine înmuguresc aripi

orgoliul de a fi poet seamănă
cu acela al condamnatul la moarte care s-a lăsat feliat
fiecare pojghiţă fotografiată
conservată digitalizată
amprenta lui organică a rămas nemuritoare
indestructibilă

oare putem păcăli îngerii
la modul subtil ca şi cum le-am retrage o carte din pachet
cred că nu
s-ar preface că nu văd
oare nu cumva acesta este de fapt planul
de ce sus sunt răspunsuri pentru toate drumurile noastre
înseamnă că undeva cineva a prevăzut şi planul b
înseamnă că putem rescrie tablele cu legi noi
sfinţii şi geniile sunt din acelaşi aluat făcuţi
numai că primii când au văzut
toiagul lui dumnezeu în pustie
şi-au plecat ochii
pe când ceilalţi
au privit soarele în toată splendoarea sa
şi au înnebunit
există în sfinţi o genialitate a omului simplu
dar geniile au limitele lor

acum cunosc în parte dar atunci vor cunoaşte pe deplin
precum au fost cunoscuţi şi ei

iubirea mea suferă de progerie
trupul tău de porfirie
eşti meduza irukandji de o sută de ori mai otrăvitoare ca tarantula
înghit viaţa pe stomacul gol
apoi mă poţi îmbrăţişa

ar fi trebuit să bei cu iuda într-o speluncă
de la marginea pădurii ghetsimani cu o noapte
înainte

în definitiv era singurul intelectual dintre discipoli
poate ai fi putut să-l convingi că freudian vorbind
ridicarea pe o creangă de copac într-o frânghie
sau pe cruce ţine mai mult de un complex falic

atunci acest şir de cuvinte nu ar fi avut rost
şi umbrele ar fi fost doar drumul
şi noi o tăietură subţire în el

vertigo

2010-09-09T22:06:00.000+03:00

oare cât mai trebuia să urce piatra prin el să înţeleagă
mecanismul nebuniei?

îl dureau tâmplele şi fruntea
de acolo pot ieşi coarne sau poduri suspendate

uneori se credea Cid-ul
femeile îl scrutau prin viziere
din spatele fardului şi crenelului de tuş
le era teamă de cel pe care îl ştiau din alte bătălii

oare îi puteau vedea inima întinsă pe catafalc?

şi le imagina cum ar face un lanţ
aruncând-o de la una la alta
ca pe o cărămidă
până sub talpa cerului

acolo
îmbrăcate în alb
s-ar apuca să o picteze
măsurând-o lasciv
cu degetul glisând pe o pensulă

lumina ar intra
ca într-o gaură neagră
ele ţinându-se de rame
până sângele ar deveni
orangegalbenverdealbastruindigoviolet

broken slideshow

2010-08-24T21:00:00.003+03:00

alesesem fotografiile împreună
nimic nu e întâmplător
auzeam gândurile tale netezind marginea tăioasă a zilei

amazonienii mânjiţi cu argilă roşie
au tras cu arcurile spre noi

m-ai întrebat ce-mi place cu adevărat în lumea asta
apoi a venit femeia care îşi ascundea goliciunea vânturând nisipul
decupam fluturi din carnea unui măr
ne legănam picioarele la ultimul etaj al babilonului
atunci ai aruncat păpuşa de porţelan a bunicii
aerul era vâscos ca într-o pânză a lui van gogh

din ochi îţi curgea cenuşă
buzele mici roşii încleiate de un coşmar
abia mai simţeai frânghiile
ţi-am spus de negrul acela costeliv şi ştirb
care ne privea de jos zâmbind
cu palmele rotite într-un binoclu
şi de cele trei fetiţe ieşite din capul păpuşii

săriţi săriţi! strigau ascuţit zdrenţuind lumina

legenda omului-sandwich

2010-07-08T22:59:00.002+03:00

cu privirea spre norul cel mai îndepărtat
mergea pe strada principală
purtând panourile
ce înfăţişau îngheţată
pantofi de crocodil sintetic
sau ultima soluţie de şters geamurile
până într-o zi
când poemele le-au luat locul
copiii se amuzau teribil
ştergând cuvinte la întâmplare
din golul rămas se iveau însă altele
un fel de furnici vindecând o rană

sârmele din jurul frunţii lui
plecau spre uriaşele touchscreen-uri
oamenii se înfiorau
la atingerea lor caldă
pielea se albăstrea deodată
versurile devenind o prelungire a venelor

în noaptea aceea toată lumea a vrut să compună
dimineaţa un praf alb ca un fard
s-a aşternut peste faţa oraşului
oamenii străzii au pus literele în tomberoane
le-au dat foc
se mai încălzesc şi acum la ele sub poduri

ecorşeu

2010-06-13T12:55:00.000+03:00

ar fi trebuit să rămânem goi de atunci
pe fiecare centimetru pătrat al epidermei
s-ar fi întipărit imaginea altei zile

trupul îmbătat de nuanţele nemăsurate ale înserărilor
devenise o cină unde prietenul nostru boticelli dezvelea pânza
cu o fecioară ce mistuise primăvara într-o promisiune a căinţei
oricine ar fi putut admira aceasta simeză
care ne acoperea carnea de unde cobora obosit câte un străin

primul sărut adunase stângăciile
ţigărilor fumate pe ascuns în adolescenţă
fumul invadându-ne plămânii cu lumină

tu eu şi copacii

al doilea a fost un ghem aruncat
printr-o atingere ungueformă a pielii
ziua icnea într-un zbieret de ciută cu ochi de prepeliţă
sângele formase nouri
cernea o ploaie măruntă
din mine
din tine

întâia ceartă a rupt toate foile din jurnal
într-un zbieret de ciută sângele trimitea o ploaie
din mine
în tine

pe un bob de orez se poate imprima o carte
pe un trup ar putea încăpea poveştile celor pe care i-am iubit
în disperarea atingerii ai vrut să fii prima mea descălecare de ţară
apoi am tremurat la fiecare cotlon cu istorii închise
undeva în timpan paşi plecând ca un gong al geloziei
am privit merindele
nu aveam miros îmi pierdusem gustul
mestecam smerit clipocitul apei
în mine mirosea a stătut
într-o lungă penitenţă fără scăpare

nu peste mult timp ei ne vor admira hologramele răsucinde
şi pătratul negru din piepturi
se vor întreba ce am făcut în acea zi
fiecare clipă spartă în sute de gesturi
la o masă ruptă în două o femeie şi un bărbat
ronţăind lemnul putred al unei patimi înăbuşite-n ei

atunci am muşcat din tine pentru prima oară
cu femeie de femeie mă spălai într-o continuă primenire a fiinţei
nu te rostogoleam în mine ci în câmpiile mele
iar creierul meu îşi umflase nările larg
alergam printre cuie sicrie şi lanţuri
ne injectaserăm flăcări în carne încondeindu-ne
cu ceara din fagurii pruncilor care am fost

în noaptea aceea boticelli ne-a privit făcând dragoste
nu ne puteam abţine pentru toţi anii
în care firidele nu aveau nume
din corpul meu împletisem o cunună pentru creştetul tău
ar fi trebuit să rămânem goi
pe fiecare centimetru pătrat al epidermei
să rămână imaginea altei zile
trupul ni s-ar fi acoperit treptat de sori
de nuanţele nebănuite ale înserărilor

Vulcanii noroioşi

2010-05-02T23:48:00.005+03:00

paso doble

2010-04-30T20:49:00.005+03:00

timpul trecea ca o fantomă prin tine
mâinile orelor ieşeau din ghiveci inegale
precum tulpinile de dracena
inima devenise un hublou
prin care frunzele vor să pătrundă
fisurându-l sub formă de petale

poemele ardeau în noi mocnit
consumând un fel de aşteptare
e ca şi cum ai prefera să te plimbi
pe aleile staţiei de metrou la rochelle
pentru că acolo e umbră
întristare şi suspin
un fel romantic de acomodare cu întunericul
şi figuranţii veniţi din infernul lui dante
grăbindu-se
către joburile din turnuri de sticlă

străzile sunt înguste cutii de lemn
în care bat reclamele toaca
uneori în oraşul acela
prea mare ca să mai fie uman
ţi-ai dori să te descopere cineva
eşti plicul de sub teancul de facturi
pentru ochelari de soare
mai bine să aştepţi zâmbete de plastic
decât să te trezeşti în patul metalic gângania lui kafka

o să mergi încet spre casă
lăsându-ţi un pantof într-un prag de cenuşăreasă
hrănindu-te cu sângele scurs din apusuri

mă gândesc la cum va fi purtat din mână în mână
pâna la urmă vor renunţa să te caute / poate va ajunge pe un soclu
îl vei aştepta cu ochii plecaţi
eşti domnişoara pogany
într-un templu al meditaţiei
paleativ pentru o zi ploioasă

cerul nu cade. e doar o amăgire a ochilor mei.

2010-03-02T22:28:00.006+02:00

scena era rotundă
şi tăiată în patru ca o pizza
fiecare arc de cerc alt decor

deus ex machina -
bătrânul ce învârtea angrenajul
dând greu la pedalele unei biciclete
în timp ce fredona un cântec
despre sirenele sculptate în prova corăbiilor
era sufleur recuziter clown şi magician

la începutul verii fugeam
în pantalonii scurţi de catifea
pe maidan să văd levitaţia femeii cu solzi albaştri
aşteptam decorul acela de palat din cenuşa vezuviului
abia dezgropat

din măruntaie se auzeau scrâşnind dinţii de fier
era ca şi cum o gară ar fi ajuns în dreptul meu
fără să mă mişc

în sală se spărgeau seminţe
fumul de ţigară împreunat cu vapori de bere la halbă
la climax femeia părea o călugăriţă
ajunsă în plasa unui păianjen invizibil
care îşi întindea liniştea până la noi

la ultima reprezentaţie trăsnetul a aprins cortul
au căzut doar câteva scântei
de pe bolta cu stele din paiete
şi oamenii au râs
ziua începuse să moară
scena se aburise un pic
ca o oglindă în dreptul unei ultime răsuflări
circul a ars mocnit toată noaptea
nimeni nu a murit
au găsit în dreptul fiecărui nod o rană
în dreptul fiecărei frânghii o dâră de sânge
care se pierdea în nori

mult mai târziu
am aflat de ce corăbiile
aveau sculptat la prova
un trup de femeie

origami cu inima ta

2010-01-10T13:12:00.003+02:00

ţi-am modelat inima din hârtie glasse şi am lăsat-o să plutească
e sărbătoarea felinarelor au coborât dragonii pe pământ să danseze în jurul ei
odată îţi desenam căsuţe din flori de cireş
acum trupul meu te primeşte în amurguri
ai putea fi o ceaşcă de ceai pe care o sorb în ajunul unei bătălii sau o pivniţă cu vinuri

îţi adulmec treptele a vioară şi tâmplele a săruturi o să mă rostogolesc in jurul tău ca o piatră or să mă ardă palmele când te ating simt că port în mâini o văpaie

fă dragoste cu mine
eşti cuptorul nelipit părul plin de omizi şi căţeluşa cu o labă bolnavă
fără să ştii m-ai desenat când erai copil îţi înmuiai pensonul în destin colorându-i apa sunt avionul de hârtie cu care trimiteai bilete în necunoscut prin clasă
în gimnaziu eram cartea ta ascunsă sub pătură iar tot liceul aveai înaintea ochilor printre litere două buze roşii
inima ta e o centrală origami atunci când nu eşti aici modelez hârtia strălucitoare în toate felurile închipuindu-te
mâinile îmi tremură uneori şi îmi iese ba o ceaşcă de ceai din care te prelingi ba o ideogramă cu mâinile întinse soarele merge înaintea ta cu o lance spre o mănăstire zen duce amintirile care or să coboare în ghirlanda de ylang-ylang o să le dirijezi cu un beţigaş şi o să le împarţi copiilor
dă-mi mâna să modelăm cel de-al 365-lea origami
pe insula hokkaido primăvara va sosi fără degete rosii de vrăjitoare fetele işi vor îmbrăca pentru prima oara kimonoul undeva sus pe faleze
un călugăr ţine soarele în palmă şi modelează din argilă un tigru sub pământ

Bunicii mei din partea mamei

2009-12-20T01:06:00.011+02:00

Poza este realizată într-un studio foto din Bucureşti, în anul 1927.

cum să prinzi luna în zona 51

2009-12-19T11:45:00.007+02:00

ne-au separat de la naştere

ne puneau să desenăm o stradă închipuită
până-ntr-o zi când fluturele uitat pe asfalt
a-nceput să zboare împărţindu-şi aripile
precum cele cinci pâini şi doi peşti
ne îndesasem buzunarele cu ele să reconstituim drumul până acasă
oriunde ne-ar fi abandonat în orice laborator logaritm alfabet

mergeam cu trenul soarele se multiplicase în ferestre
un tunel sfârtecând deodată lumina
răni florescente au început să contureze un chip
ca o obsesie ferecată în rafturile unui alchimist

însă ce şoc am avut să te redescopăr într-un balcon florentin
apoi într-o lojă de operă acolo unde omul e mânat din spate
ca un satyr de propriile-i labirinturi!

într-un fel iubirea e o schimbare de registru de ph de neutru
până la ea suntem la genul indiferenţei cu sine
tu m-ai învăţat să nu-mi înghit nicio privire

ultimul semn înainte de a te re/cunoaşte a fost acea şedinţă fotografică
din turnul eiffel am văzut mulţimea de nuduri de pe champs-elisee
era martie
la sfârşit s-au repezit să se îmbrace
desenând pe asfalt arcuirea zâmbetului tău

vagoanele păreau un şir de căruţe uitate în far-west
din ultimul aveai să cobori şi eu ridicam o cabană
dormeam în piei de urs grizzly
uneori când merg cu metroul
în flashurile de graffitti
recunosc acel urlet sălbatic ce zace în noi

ne prefacem în continuare
ei sunt mulţumiţi crezând că le confirmăm teoria
dar nu ştiu că noi am învins entropia
trăind unul în visele celuilalt

în noapte un tren ca un dragon s-a poticnit
scuturându-şi scheletul pe o scară ca un vierme tânjind spre copac
cobori şi-ţi întind mâna
buzele tale sunt roşii precum un măr neînceput

îmi amintesc ce albă este luna

ascensiune înlăuntrul tău

2009-12-11T17:56:00.005+02:00

fiecare dintre noi are propria intrare în infern
când se făcea frig
fura crucile de lemn din cimitir şi le punea pe foc
băiatul îi spunea să nu risipească umbrele morţilor
care stăteau ziua îmbrăcaţi în redingote şi cămăşi albe
aliniaţi pe alee în fotolii de bambus putrezit

în spatele draperiei mă apăram de ziua următoare
făcând dragoste cu tine
de fiecare dată ajungeam în alt oraş
fiecare îmbrăţişare mă trimitea pe alt meridian
descoperind încet-încet cu faţa pansată în fâşii de lumină
o lume unde din găurile viermilor tâşneste dorinţa
mă priveai
într-o zi va veni rândul tău să înţelegi

înghiţitorul de vise

2009-12-11T17:31:00.002+02:00

odată ajunşi în zona interzisă
trupurile noastre deveniseră mănunchiuri de corzi
generând energie la atingere
dislocând emoţii din fiordurile inimii

noaptea începea să crească în tine
cerul devenise un vitraliu
un clown-păpuşar stătea cu mâna întinsă
spre panoplia cu săbii din spatele uşii

dacă înaltul s-ar fi spart
ai fi mers pe cioburi
culorile pornind prin tine

our bodies like a messaje in the bottle-
o ultimă lecţie de anatomie a lui rembrandt

sunt zile când cuvintele îşi spală mâinele cu leşie
când de pereţii lor se prinde o murdărie
pe care doar tăcerea poate s-o cureţe
zile în care aerul e plin de aghiazmă
nu simţi decorurile cenuşii nici falsul nici figuranţii
sunt zile când soarele căndeleşte fragil lângă oasele unui câine
acolo sus în raiul câinilor Dumnezeu îl primeşte
căci uneori câinii au un adn uman
iubirea pare doar o pânză multicoloră
în spatele ei pe o scenă kabuki
abia ne atingem şi din noi ies acorduri/ ei văd doar nişte umbre

sunt zile ca un zig-zag pe autostradă
o împungere dincolo de pânze / de vitralii
noi păpuşile cele vii ne ţinem în braţe
nu se ştie când străpungi păpuşa sau omul

într-un târziu roşul îşi regăseşte liniştea
invadând un câmp de maci
tu şi eu despletiţi
lângă un foc răguşind
un foc diminuendo
diminuendo
apatico
lento
assai

2009-11-10T19:45:00.000+02:00

cale în colilie

2009-11-01T16:31:00.004+02:00

am mers de mână
până cerul a rămas pe obraji
doar cu o urmă de lut

suspendat de spatele tău ca un liliac
mi-au crescut gheare în loc de sprâncene
noaptea venea greu cu mocnet de sânge în aripi
albastrul abia se mai ţinea între ele
ca o foaie de cort prea grea
pentru orele când aeroporturile sunt închise
intersecţii blocate de un sărut pur şi simplu
care ne-a dus lumina atât de aproape încât
au coclit cuiele scândurilor au înviat apusurile
din coastele noastre a tâşnit o orgă
da!
din coastele noastre cerul şi-a făcut nai!
la el vor cânta copiii noştri
plângând fără să ştie de ce
spălând ultima fărâmă de humă

uneori a iubi e ca şi cum ai fi un jucător ieşit din mână
mimarea versatilismului fugindu-ţi dintre degete
zâmbim demachiaţi
privindu-ne adânc parcă pentru prima dată
patetismul este alfa si omega atunci când iubim
am putea să ne dezicem de el până buzele tale
mă vor săruta de trei ori în zori de ziuă

ne vor găsi răstigniţi în chihlimbar

2009-10-02T17:35:00.004+03:00

aş vrea să îţi îmbrăţişez angoasele
iar ceasurile să-şi înghită limba

mi-a fost dor de tine precum mărilor de o atlantidă
dimineaţa asta poartă şosete albe
stă încolăcită pe un panou de metrou
sugrumându-şi coada de reptilă
un balon despicat două calote de clepsidră
două fotolii o cortină-fluture o cameră de hotel

plecările sunt frumoase
la întoarcerea acasă nu mai ştiu
nu par decât o dorinţă de a scăpa de noi înşine
oare de aceea un om nu a plecat niciodată din konigsberg?

promitem marea cu sarea
ne întindem pe nisip ca micul prinţ sărutat de şarpe
împărţim până şi umbrele
una mie una ţie
agăţându-ne de poarta cerului

degetele tale sunt nişte creneluri
din spatele lor obrazul meu e un zid de cetate minoică

chiar dacă nu aş fi amnezic
m-aş îndrăgosti zilnic de tine

osmoză

2009-09-19T20:54:00.000+03:00

era odată un savant care voia
să prindă ultima suflare a muribunzilor într-un clopot de sticlă
încercând să cloneze vânare de vânt
ca şi cum aburului întemniţat aveau să-i dea primele petale roşii
ar fi vrut toate acele globuri adunate
să le conecteze de coloana lui cu miliarde de volţi
de parcă ar fi urlat
acum e crăciunul!
eu sunt bradul pe care îl aşteptaţi cu toţii!
eu sunt!

casa aceea trăieşte
prin pereţii ei viţa-de-vie sălbăticită îşi lasă ofrandă seva
dupa anotimpul de penitenţă din faţa uşii
iată şi iedera care creşte pe ferestre când pleci
eu sunt omul-păianjen din geam care-ţi face cu mâna

eu sunt foarfecul care educa bonsaii
eu sunt bastonul jobenul pelerina
eu sunt magul care îţi desenează un triunghi pe frunte
sunt poate ultima frontieră ultimul oraş ultima stradă
ochiul de mercur uscat aparent pe asfalt
eu sunt cel care ar putea deschide oricând
uşa aceasta înaltă cu albul scorojit
năpădită de tentacule vegetale
când această casă va muri
va mirosi a fân proaspăt cosit

de fapt eu sunt cel de care nu are nevoie nimeni
nici nu aştept să mă arunce cineva în ocean
sar singur şi mă scufund până-n vatra satului cotorca
lângă mine delfinii răstoarnă mămăliga
ne hrănim cu icre de fluturi
de fapt sunt a doua striaţie de umbră
cei mai mulţi dintre noi au trei ochi
doi verzi
şi
unul căprui
pace vouă

eu sunt

dacă sufletul tău ar avea formă

2009-08-11T22:41:00.000+03:00

prima statuetă a fost pumnul meu stâng
apoi am făurit capul zdrobit de timp al unei afrodite
iar în spate lipiţi parcă ascultând
freamătul ochilor lipsă o pereche de sâni

nu ştiu dacă mi se întâmplase
dar misterul lor părea cumva dezlegat
cred că vara era de vină
atunci veneau artiştii bărboşi în tabăra de la măgura
însoţiţi de câteva sculptoriţe cu părul împletit
ca să-i îmblânzească
descălecau din altă lume vorbind despre aripi gâze
lună şi soare
apoi luau în mâini ciocane şi dălţi

ţăranii aduceau în căruţe blocuri albe de piatră
şi ziceau
uite
am cojit bolovanii ăştia şi acum arată ca un ou

iartă-mă dacă tremur uneori
e greu să fii model
nu ştiu de ce ai ales să-mi pictezi spatele
e drept că-mi place pasărea aceea roşiatică de pe coloană
un preşedinte avea un semn ciudat pe frunte
parcă erau insulele aleutine sau kurile
nu ţi-e teamă de oamenii însemnaţi?

este adevărat că nu mă plictisesc
acum o să încerc să modelez o femeie până la capăt
deşi mi-ar plăcea mai mult să te îmbrac în lut

memento

2009-08-11T17:16:00.002+03:00

te aşteptam pe bordura peronului

primăvara îmi scotea

îndoielile din inimă

precum un martir

aşchiile

din laba unui leu rănit

aproape că murisem

când între şine

printre pietrele

negre si unsuroase

am văzut floarea

care se opintea

în muchiile lor

să respire

mareea de nisip

2009-08-09T18:08:00.000+03:00

braţele noastre ar putea fi ramele unei picturi
de care nu se agaţă niciodată păianjenul
unde ziua si noaptea se rostogolesc în căutarea culorilor
într-o coregrafie a cerurilor lipite cu puţin supergluu
un spectacol de contorsiuni chinezeşti
filigranate cu ou de pasăre şi de broască-ţestoasă

mâna mea ar sta deasupra mereu încercând să domolească furtuna
tu ai ţine în palma stângă lacul îngheţat
pe care aleargă doi copii cu nasul înroşit
am fi un amestec de spaţii antice cuantice şi vene
tabloul vivant revărsându-se peste noi uneori
vena mea cavă explorând vena ta cavă într-un Nil virtual
probabilitatea ca noi să ne întâlnim în noi e foarte mare
te întreb
ce-ai spune de-un iglu pentru copiii noştri cu nasul îngheţat?
de noi doi / arlequini polari pierduţi în spaţiul incolor?

ar fi zile când pânza nu ar mai suporta durerea
s-ar zbate între noi ca între două catarge
totul se amestecă şi gri-ul ar începe să ne împietrească trupul

sunt nopţi când mă agăţ de părul tău ca de o frânghie
tu eşti salvarea mea din larguri
şi înot din mine / evadez ca să încap în tine
iar punţile urlă te iubesc
un te iubesc plin de coşuri cu peşti şi alge

între cele patru braţe ale noastre se deschide o poartă acum
o poartă înaltă
în pragul ei întunericul cerşeşte o candelă